Starea de sănătate a lui Putin, sub semnul întrebării. Declarațiile Kremlinului după vizita liderului rus la spital

0
Publicat:

Kremlinul neagă că președintele rus Vladimir Putin ar avea probleme de sănătate, după ce acesta a recunoscut că se supune unor examinări regulate la un spital cunoscut din Moscova.

Problemele de sănătate ale  lui Vladimir Putin Foto: Getty Images
Problemele de sănătate ale lui Vladimir Putin Foto: Getty Images

Zvonuri și teorii s-au învârtit cu privire la sănătatea liderului rus, mai ales după invazia țării sale a Ucrainei vecine, în februarie 2022.  Zvonurile s-au concentrat pe mai multe tipuri de cancer, dar și boala Parkinson.

Vladimir Putin nu are probleme de sănătate, a transmis purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, după ce liderul rus a vizitat recent un spital.

Agenție de presă de stat rusă TASS a transmis miercuri, 16 octombrie, că vizitele liderului rus în vârstă de 72 de ani la Spitalul Clinic Central au fost pentru „examene medicale obișnuite” efectuate în scopuri preventive, potrivit Newsweek.

Putin a menționat, recent, că este supus în mod regulat unor examinări la spitalul din Moscova.

Medicii de la Spitalul Clinic Central, unde sunt supus la tot felul de examinări regulate, recomandă, de asemenea, să mă vaccinez cu medicamente produse pe plan intern”, i-a spus el ministrului său de sănătate, Mihail Murashko. Discuția a avut loc în timpul unei sesiuni televizate menită să încurajeze rușii să se vaccineze împotriva gripei, potrivit Daily Mail.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite