Care este motivul pentru care se ceartă purtătorul de cuvânt al Kremlinului şi liderul cecenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: kremlin.ru
FOTO: kremlin.ru

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, şi Ramzan Kadîrov, liderul Ceceniei şi unul dintre aliaţii apropiaţi ai preşedintelui Vladimir Putin, au intrat într-o dispută a declaraţiilor de la distanţă pe tema „patriotismului”.

Dmitri Peskov a fost întrebat de către jurnaliştii ruşi despre cum înţelege Kremlinul cuvântul „patriotism”, amintind de declaraţiile recente ale acestuia asupra subiectului şi răspunsul lui Ramzan Kadîrov faţă de ele.

„Nu există o dublă interpretare a cuvântului «patriotism» şi nu poate fi. Patriotismul este dragoste pentru patria ta şi disponibilitatea de a face orice sacrificii pentru ţara ta atunci când este necesar. Şi bineînţeles, concurenţa în cine este mai patriot nu este probabil necesară, mai ales într-un asemenea moment în care trebuie să fim cu toţii uniţi, ceea ce, de fapt, se întâmplă prin ţara noastră şi faţă de preşedintele nostru, în condiţii atât de grele încât cele cu care se confruntă în prezent”, a răspuns Dmitri Peskov, citat de agenţia Interfax.

Dmitri Peskov a acordat sâmbătă un interviu pentru televiziunea de stat a Belarusului, vorbind, printre altele despre exodul de angajaţi calificaţi, artişti şi sportivi care au început să plece din Rusia după ce Vladimir Putin a ordonat declanşarea „operaţiunii militare speciale” pe 24 februarie.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a spus că, în opinia sa, printre cei care au plecat se află atât inamici adevăraţi ai statului rus, cât şi oameni „înşelaţi”, potrivit hotnews.ro. 

Ca replică, Kadîrov a postat pe canalul său de Telegram un comentariu la adresa lui Peskov. 

„Nu ştiam dar se dovedeşte că, pentru a deveni patriot al ţării tale, trebuie să critici acţiunile Rusiei, să pleci în străinătate zgomotos şi jalnic, creând un buzz în jurul persoanei tale şi apoi, când nivelul de confruntare politică va scădea, revii înapoi ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat”, a scris Kadîrov.

Săptămâna trecută Kadîrov a fost felicitat de mai mulţi ceceni pentru avansaraea sa în gradul de general-locotenent al armatei ruse. Cu toate acestea informaţia nu a fost publicată pe site-ul Kremlinului sau pe cel al ministerului Apărării de la Moscova, iar purtătorul de cuvânt al Kremlinul a reacţionat rapid. 

„Nu am văzut încă decretul. De îndată ce îl vedem, dacă nu este clasificat - şi sunt documente clasificate, cu ştampila şi semnătură - dacă este deschis, atunci va fi publicat, desigur”, a spus Dmitri Peskov.

Kadîrov a reacţionat şi la aceste cuvinte ale purtătorului de cuvânt al Kremlinului.

„Am fost de fapt surprins când Peskov nu a comentat despre atribuirea gradului de general-locotenent pentru mine, chipurile pentru că nu a văzut decretul. Aici, cu toate forţele de securitate şi voluntari, suntem angajaţi într-o zi de operaţiune specială şi noapte (...) «Nu am vazut decretul» - dar un laş care a fugit din ţară într-un moment de instabilitate, presupus în vacanţă, şi s-a întors într-un moment de calm pe scena politică, se presupune că din vacanţă, este un adevărat patriot”, a comentat ironic Ramzan Kadîrov după ce a văzut declaraţia lui Peskov. 

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite