A murit președinta Curții Supreme a Rusiei. Irina Podnosova fusese numită în funcție de Vladimir Putin în 2024
0Irina Podnosova, președinta Curții Supreme a Rusiei, a murit la vârsta de 71 de ani, după o luptă îndelungată cu o boală gravă, anunță presa de stat rusă.

Podnosova s-a stins din viață la Moscova marți, 22 iulie, din cauza unei forme de cancer, potrivit agenției TASS și Kyiv Independent.
Irina Podnosova fusese numită la conducerea celei mai înalte instanțe judiciare din Federația Rusă în aprilie 2024, prin decretul președintelui Vladimir Putin. A fost singura candidată propusă, iar nominalizarea sa a venit la scurt timp după moartea lui Viaceslav Lebedev, care condusese Curtea Supremă timp de peste trei decenii, din 1991.
Podnosova a absolvit Facultatea de Drept a Universității de Stat din Leningrad în 1975, în același an cu Vladimir Putin. În 2020 a devenit vicepreședintă a Curții Supreme, fiind responsabilă de litigiile economice și dosarele de arbitraj, deși presa rusă nota la acel moment că nu avea o experiență directă în acest domeniu.
Publicația Kommersant remarca la momentul numirii sale că Podnosova era percepută drept o persoană influentă în sistemul judiciar rus, afirmându-se că „toată lumea înțelege cine se află în spatele ei”, o referire voalată la sprijinul politic al Kremlinului.
Curtea Supremă a Rusiei este instanța de recurs supremă a țării. Cei 115 judecători sunt nominalizați de președintele Federației Ruse și confirmați de Consiliul Federației, camera superioară a Parlamentului.
Organizațiile pentru drepturile omului și experți independenți susțin că sistemul judiciar rus este puternic influențat politic, fiind adesea folosit pentru a reprima opoziția față de regimul Putin.