Voronin, despre faptul că foştii şefi de stat vor primi un birou, secretar şi automobil: Aţi vrut să-l muţumiţi pe Timofti!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă
FOTO arhivă

Foştii şefi de stat vor fi asiguraţi cu automobil permanent, un secretar şi un birou pe o perioadă de patru ani, unde ex-preşedinţii îşi vor organiza întâlnirile oficiale. Un proiect de lege în acest sens a fost votat de Parlament joi, 8 decembrie, în prima lectură.

Unul dintre autorii proiectului, deputatul democrat Sergiu Sârbu, a declarat că aceste prevederi vin să asigure o conlucrare eficientă cu un fost preşedinte şi va permite acestuia să se dedice unei activităţi utile societăţii, având experienţa importantă a mandatului de şef de stat. De exemplu, biroul urmează să fie utilizat pentru activităţi de protocol, întâlniri cu foştii preşedinţi ai Republicii Moldova sau ai altor state etc.

Liderul PCRM, Vladimir Voronin, al treilea preşedinte al Republicii Moldova, actualmente deputat, afirmă că prevederile acestui proiect nu sunt altceva decât nişte „aiureli”. În opinia sa, nu este nevoie nici de birou, nici de asistent, de nimic. Şeful statului trebuie să-şi onoreze împuternicirile şi atât. Voronin a mai spus că autorii acestui proiect au primit „indicaţia să acorde actualului preşedinte înlesniri în calitate de recunoştinţă pentru că nu s-a implicat în ceea ce a făcut actuala guvernare”.

Deputatul socialist Vasile Bolea a remarcat că, pe de o parte, prin acest proiect foştilor preşedinţi li se oferă înlesniri, iar pe de altă parte, aceiaşi autori îşi propun să reducă din competenţele preşedintelui în funcţie. Bunăoară, să i se retragă  împuternicirea de numire a şefului Serviciului de Informaţii şi Securitate şi a Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite