Vlad Filat pleacă în Georgia. Premierul se va întâlni cu Mihail Saakashvili

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prim-ministrul moldovean, Vlad Filat
Prim-ministrul moldovean, Vlad Filat

Premierul va efectua o vizită în perioada 9-11 iulie. Acesta va avea întrevederi cu preşedintele și cu premierul Georgiei.

În perioada 10-11 iulie, premierul va participa la Conferinţa Internaţională „Parcursul european al Georgiei: UE şi vecinii săi europeni". În cadrul întrevederilor vor fi abordate subiecte ce ţin de stadiul actual al relaţiilor bilaterale dintre cele două ţări şi căile de impulsionare a acestora, în special, a raporturilor comerciale moldo-georgiene. Concomitent, ţara noastră este cointeresată în experienţa Georgiei în reformarea sistemului de drept, în primul rând, a organelor poliţiei, se anunță într-un comunicat.

De asemenea, în cadrul vizitei urmează a fi semnate patru acorduri importante pentru cooperarea dintre Republica Moldova şi Georgia, care vizează circulaţia fără vize a cetăţenilor, traficul rutier internaţional, cooperarea şi asistenţa administrativă reciprocă în domeniul vamal şi colaborarea în domeniul sănătăţii şi ştiinţelor medicale.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri

image
digisport.ro

Ultimele știri
Cele mai citite