„Visul moldovean al poporului ucrainean“: După anularea vizelor în UE, tot mai mulţi ucraineni se gândesc serios să-şi facă cetăţenia Republicii Moldova
0Gazeta.ru relatează mai multe cazuri cu ucraineni care şi-ar face chiar mâine cetăţenia, respectiv paşaportul Republicii Moldova. Majoritatea au luat în calcul oferta după ce din 28 aprilie UE a ridicat vizele pentru moldoveni în cazul călătoriilor de scurtă şedere.
Boris Nemienko din Ivano-Frankovsk lucrează bucătar în Italia. Povesteşte că are un bunic moldovean, aşa că se gândeşte serios să-şi facă cetăţenie şi paşaport moldoveneşti, mai ales că „are o motivare legală“. „Cu el mi-ar fi mai simplu să merg peste hotare la muncă. Dar există o problemă: în Ucraina e interzisă dubla cetăţenie. Trebuie să mă interesez cum decurge procedura de obţinere a paşaportului moldovenesc. Dacă aş fi nevoit să renunţ la cel ucrainean, atunci sunt împotrivă. Dacă pot cumva să păcălesc sistemul şi să păstrez cele două documente, înseamnă că mă voi apuca de asta“, explică el reporterului Gazeta.ru.
Mihail, un bărbat din Kiev, la fel se gândeşte la această oportunitate, chiar dacă nu are rude moldoveni, respectiv, bază legală. „Am găsit o ofertă la Chişinău: paşaport cu 800 de euro. Dacă ai o motivarea legală, atunci preţul cade la 500 de euro. Actele sunt autentice. Intermediarii vor transmite mita serviciului de migraţie al Moldovei şi cei de acolo vor «găsi» baza legală pentru a obţine un paşaport veritabil“, se destăinuie Mihail ziariştilor.
Natalia din Lvov estre gata chair să se mute cu familia în Republica Moldova, o reţină însă fiica ei în clasa a 10-a. „Va termina şcoala şi va da admitere la Chişinău. Acolo taxele de studii sunt mult mai mici decât cele a universităţilor din Kiev. Ne vom face cetăţenia şi ne muta la Chişinău. Cu nivelul de corupţie care există în Moldova, nu ne trebuie nicio bază legală“, este încrezută ea. „Când copilul va fi mare, noi vom merge la muncă peste hotare. Avem experienţă. Anulare regimului de vize îţi oferă multe oportunităţi. Da, Moldova merge deja în Europa, asta înseamnă că în curând va dispărea şi corupţia, sistemul fiscal va fi transparent. Ne-am săturat de haosul ucarinean“, a spus femeia din Lvov.
Servicii similare există şi la Kiev, unde un paşaport moldovenesc ajunge şi la 7.000 de dolari, relatează Gazeta.ru. Până la abolirea regimului de vize pentru moldoveni în UE, tarifele ajungeau la 5.000 de dolari. Acum se gândesc serios la aceste oferte şi oamenii obişnuiţi, care pur şi simplu s-au săturat să stea la cozi la consulate pentru a obţine o viză.
„Cel mai des se adresează la noi oameni care nu au o sursă oficială de venit. Este foarte problematic să obţii o viză în oricare dintre ţările UE: acolo nu-i iubesc pe şomeri“, explică Anastasia, jurist al unei companii care se ocupă de câţiva ani cu acest business.
Potrivit datelor autorităţilor ucrainene, citate de Gazeta.ru, în luna martie mai mulţi ucraineni au vizitat Republica Moldova decât în luna precedentă, 151.000 de oameni faţă de 134.000 de oameni.