Vicedirectorul unui operator online e cercetat penal pentru că a cumpărat produse electronice cu carduri furate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atât vicedirectorul companiei de Internet cât şi cei doi subalterni ai săi care i-au fost complici şi-au recunoscut vina.

Vicedirectorul unei firme de Internet şi doi subalterni ai săi sunt bănuiţi că ar fi cumpărat produse electronice dintr-un magazin online, folosind datele de pe nişte carduri bancare emise de bănci din SUA, fără acordul titularilor acestora. 

Suspecţii au vârste cuprinse între 23 şi 36 de ani şi au cumpărat cu cardurile furate mai multe telefoane mobile şi sisteme informatice în valoare de peste 200.000 de lei.

Procurorii, împreună cu ofiţerii Serviciului de Informaţii şi Securitate şi anchetatorii din cadrul Inspectoratului General de Poliţie au făcut mai multe percheziţii la sediul companiei vizate, dar şi în locuinţele bănuiţilor şi ale rudelor lor, de unde au ridicat bunurile achiziţionate fraudulos. 

Cei trei şi-au recunoscut fapta. Vicedirectorul furnizorului de servicii de Internet este reţinut pentru 72 de ore, în izolatorul Poliţiei.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite