Valeriu Streleţ nu este surprins că figurează într-un dosar penal intentat de CNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deputatul PLDM Valeriu Streleţ FOTO: Adevărul
Deputatul PLDM Valeriu Streleţ FOTO: Adevărul

Deputatul PLDM Valeriu Streleţ spune că nu a fost anunţat până în prezent că figurează într-un dosar penal intentat de Centrul Naţional Anticorupţie. Totuşi, decizia nu l-a luat prin surprindere.

"Personal nu am fost informat, dar pentru mine nu constituie o surpriză. Era de aşteptat. Este în stilul caracteristic acestei instituţii şi unui partid anume. Chiar mă aşteptam, ţinând cont că vineri am votat în Parlament o serie de modificări, inclusiv trecerea CNA în subordinea Guvernului, care lezează interesele unei anumite formaţiuni. Urmând logica evenimentelor, începând cu ceea ce s-a întâmplat pe 15 februarie când s-a votat abrogarea funcţiei de prim-vicepreşedinte al Legislativului, după care au urmat o serie de descinderi şi au fost imediat deschise dosare penale, chiar era de aşteptat să mai scoată ceva senzaţional", a declarat Valeriu Streleţ pentru „Adevărul“.

Deputatul a precizat că va respecta toate acţiunile procedurale şi îşi va putea expune poziţia după ce va afla mai multe detalii pe marginea dosarului intentat.

Ofiţerii CNA au dispus începerea urmăririi penale în două cauze penale pe faptul abuzului de serviciu, în cadrul cărora figurează deputaţii Valeriu Streleţ şi Veaceslav Ioniţă. Informaţia a fost confirmată pentru Publika TV de către Bogdan Zumbreanu, şeful Direcţiei urmărire penală din cadrul CNA.

Citeste mai mult: adev.ro/mmha6b

Republica Moldova

Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite