Valentina Naforniţă despre Gala Generozităţii din acest an: „Pregătesc un program vast şi colorat”

Renumita soprană de la Opera de la Vienna, moldoveanca Valentina Naforniţa va fi, în curând,protagonista celei de a doua Gale a Generozităţii. Anul acesta gala va avea un program de excepţie, cu participarea unor artişti internaţionali cu renume şi lansarea unui vin exclusiv.

Banii obţinuţi din vânzările de bilete vor merge la construcţia Casei Viitorului, unde vor locui 12 copii abandonaţi  cu dizabilităţi grave din Chişinău, lipsiţi acum de căldura unui cămin familial. Mai multe despre Gală, dar şi despre planurile din acest sfârşit de an, ne vorbeşte Valentina Naforniţa, patroana CCF/HHC Moldova într-un interviu.

Valentina, tocmai v-aţi întors de la Festivalul Internaţional „George Enescu” din Bucureşti. Urmează alte proiecte ambiţioase?

Am făcut o pauză, pentru prima dată în ultimii 4 ani. Am avut, în sfârşit, o vacanţă oficială în această vară. Am fost împreună cu soţul meu în Croaţia, apoi am venit acasă să vizităm părinţii şi familia. După vacanţă, am început să mă pregătesc pentru Festivalul Internaţional de la Edinburgh, Marea Britanie. Am avut un program foarte dificil şi lung, care conţinea leaduri din Ceaikovschi, Rahmaninov, Dvorjak, toate trebuia să le cânt în limbile originale.

A urmat apoi Festivalul „George Enescu” de la Bucureşti, devenit în ultimii ani unul dintre cele mai importante festivaluri din lume. Acolo sunt invitaţi să evolueze cei mai mari artişti ai lumii, dirijori, orchestre fantastice. Eu am debutat acolo cu leaduri de Enescu. Cu acelaşi concert am mers şi la Vienna, la una dintre cele mai importante săli de concerte – Musik Verein. Acum mă pregătesc pentru un proiect televizat foarte curios – „Stars von Morgen”  găzduit de televiziunea germană Salve.TV şi prezentată de celebrul tenor Rolando Villazon, la care am fost deja invitată să cânt la Vienna.

Care este partea cea mai dificilă în munca Dvs. şi în pregătirile pentru concerte?

Totul depinde de dificultatea muzicală, de tehnica pe care trebuie să o îndeplineşti în recitaluri. E diferit să cânţi din Mozart sau Ceaikovschi. Nu pot să zic că unul sau altul e mai uşor, e diferit. Un compozitor poate să-şi fie mai comod, potrivit decât celălalt. Eu mă simt bine în ambele. Despre Mozart artiştii spun că este ca un balsam pentru voce, trebuie însă să înveţi cum să-l cânţi corect. Sunt cîntăreţi care îl interpretează pe Mozart ca şi pe alţi compozitori, ori asta nu-i corect. Mie îmi place să cânt din Mozart, îţi aşează bine vocea,  te ajută la tehnică, la expresie.

Ceaikovschi e mai dificil, pentru că necesită mai multă voce şi dramatism, de fiecare dată muzica lui are altă culoare, forţă, ca şi Puccini. Mozart este mai lejer, vocea este mai tumultoasă şi muzica în sine este mai tumultoasă. Dacă este să te uiţi la orchestră care interpretează muzica lui Ceaikovschi, Puccini, Verdi, ţie ca interpret îţi trebuie multă energie şi forţă să întreci instrumentele muzicale. Sigur că şi recitalurile în limbi străine sunt dificil de învăţat. Spre exemplu, eu acum în toamnă pentru prima oară am cântat în limba ungurească, mi-a fost foarte dificil, nu seamănă cu nicio limbă în care am cântat pînă acum. Deşi seamănă cu alfabetul nostru, pronunţia este diferită, au multe accente de care trebuie să ţii cont. Aşa că am cântat de pe partitura, în concerte mai lungi de până la 2 ore se permite să foloseşti partitura, asta a fost o soluţie. 

Pe 24 octombrie, veniţi la Chişinău pentru a găzdui a 2-a ediţie a Galei Generozităţii. Ce v-a determinat să deveniţi patroană a CCF/HHC Moldova şi a Galei Generozităţii?

Şi în România unde am învăţat, se organizează evenimente şi concerte de acest gen. Peste tot în lume sunt oameni care se gândesc la ţara lor, la familii, la copii. Atunci când am făcut cunoştinţă cu echipa CCF/HHC Moldova, imediat mi-a surâs propunerea de colaborare şi am venit cu un răspuns pozitiv. Cu mare drag mă implic în acţiuni de caritate şi o fac cu mare drag de fiecare dată, inclusiv în acest an. Sper de data aceasta să iasă un eveniment şi mai frumos. Eu pregătesc un program mult mai vast şi mai colorat, pe care am să-l interpretez în compania Chisinau Youth Orchestra.

Cum arată o zi din viaţa Valentinei Naforniţa? Ce înseamnă să fii soprană celebră: sacrificii sau plăceri? Care sunt ele?

Eu nu mă gândesc la celebritate sau că sunt celebră, pentru că în mediul în care eu stau toţi sunt celebri sau sunt mai celebri decât mine. Peste tot în lume unde merg, eu cânt cu staruri la care cândva  mă uitam cu admiraţie pe internet, la televizor sau pe discuri şi DVD-uri pe care le cumpăram. Acum însă am ajuns să cânt cu ei. Mă bucur foarte mult. Dacă este să vorbim despre o zi a mea, fiecare zi arată diferit, niciodată la fel, ceea ce este un mare plus, e frumos aşa. Fiecare nouă zi este o sărbătoare, care îţi aduce evenimente noi, şanse noi, experienţe. Pe de altă parte, este multă multă muncă. Mă trezesc dimineaţa devreme, mă duc la muncă şi ajung acasă tocmai seara târziu. 

Cât de des obişnuiţi să veniţi acasă?

Eu vin acasă, de regulă, de 2 ori pe an. Însă nu neapărat reuşesc să mă văd cu familia. Deseori vin pentru că sunt invitată la evenimente, concerte.  Uneori vin, stau la hotel, după care plec fără să reuşesc să-mi văd familia. Cât despre energia de acasă… da, trăiesc un sentiment aparte, pe care nicăieri în lume nu-l găsesc. Aici sunt cu mama, familia, cu sora, îţi aduci aminte de copilărie, de casă, evident că te încarci cu energie pozitivă. Pe scenă, la fiecare concert eu simt că publicul din Moldova mă place şi asta îmi dă forţe şi idei noi. Mă inspiră să mă mai întorc acasă pentru alte concerte. Am foarte multe planuri şi idei legate de concertele mele în Moldova, sper să le realizez pe toate. 

Cum vedeţi Moldova de la Vienna? Cum vi se pare că stau lucrurile aici?

Eu îmi doresc din tot sufletul să contribui la progresul cultural al ţării mele. Eu cred că tot ce fac eu e un pas spre dezvoltarea noastră culturală, pentru ca ţara noastră să iasă din toate locurile întunecate în care a intrat, să ajungem să trăim bine, să ne simţim în siguranţă. Progresul depinde, însă, de fiecare în parte: dacă vom gândi toţi la fel, vom reuşi.

Dincolo de partea culturală, nu prea văd schimbări pozitive când vin în Moldova. În drum spre casă, mai văd nişte drumuri reparate, arată bine şi îmi imaginez cum ar fi să arate toată ţara aşa. Pe de altă parte, îmi aduc aminte de copilărie… ori că este aşa viaţa prin ochii unui copil, dar parcă îmi pare că era totul mai frumos, mai aranjat, erau mai mulţi oameni toţi împreună, cu mamă, cu tată, toţi la un loc. Acum nu mai e la fel.