UPDATE, VIDEO Cine este funcţionarul şpăgar care a lăsat Centrul Naţional Anticorupţie fără bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectorul fiscal Vasile Popuşoi, care riscă acum zece ani de închisoare pentru luare de mită, are 30 de ani şi este tatăl a patru copii. Ofiţerii anticorupţie din Republica Moldova n-au avut suficienţi bani pentru a oferi taxa de protecţie cerută.

UPDATE, ora 12.14: Unul dintre oamenii de afaceri reţinuţi în cadrul acţiunii de luni, 3 februarie, a mascaţilor de la CNA, ar fi Leonid Coca, preşedintele Asociaţiei producătorilor şi exportatorilor de produse vegetale MoldRosProdExpo, relevă Deschide.md. Sursa mai precizează că Leonid Coca a fost implicat în mai multe scandaluri în domeniul afacerilor cu fructe şi legume exportate în Rusia.

Celălalt intermediar, potrivit aceleiaşi surse, ar fi Eugen Stogu, fost angajat al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei până în 2004. Acesta ar fi părăsit CCCEC pentru o poziţie de şef al Penitenciarului nr. 4 de la Cricova. Ulterior ar fi fost uns director al penitenciarului de femei de la Rusca. Şefii Departamentului Instituţiilor Penitenciare neagă că ar fi avut un asemenea nagajat.

Potrivit oamenilor legii, şeful adjunct al Direcţiei Antifraudă din cadrul Serviciului Fiscal de Stat, Vasile Popuşoi, reţinut luni dimineaţa de mascaţii de la Centrul Naţional Anticorupţie (CNA), ar fi pretins de la agenţi economici din sectorul agrar o taxă de protecţie echivalentă cu 8% din cifra de afacere. El ar fi acţionat cu ajutorul a doi intermediari.

Afaceri necurate

Vasile Popuşoi se află acum în arestul CNA, după ce ar fi cerut şi i-au fost trimişi 135.000 de dolari şi 100.000 de lei. Informaţia a fost făcută publică ieri de şeful Direcţiei urmărire penală al CNA, Bogdan Zumbreanu, care a susţinut că interpuşii inspectorului fiscal, reţinuţi şi ei, le făceau diverse probleme agenţilor economici şi ulterior le propuneau să le soluţioneze impedimentele create.

Zumbreanu a precizat că unul dintre intermediarii ajunşi în arestul CNA e un fost angajat al fostului Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, de unde a demisionat în 2004. „Am primit informaţiile despre această schemă de la doi agenţi economici cercetaţi penal. Am transmis banii solicitaţi în trei tranşe. Prima, de 115.000 de dolari, a ajuns la oamenii de afaceri pentru asigurarea protecţiei întreprinderii. Ulterior, în noaptea de duminică spre luni i-am transmis inspectorului fiscal 100.000 de lei, iar ieri dimineaţă, cu câteva minute înaintea reţinerii, i-am mai transferat, prin intermediari, 20.000 de dolari“, a precizat Zumbreanu.

El a adăugat că în timpul investigaţiei, un alt agent economic a sesizat CNA că ar fi fost constrâns să-i plătească lui Popuşoi 180.000 de lei. Şeful Direcţiei urmărire penală al CNA a declarat că sunt efectuate şi alte cercetări pentru a vedea dacă şefii Serviciului Fiscal de Stat au protejat afacerea în care e implicat inspectorul cercetat.

Filaţi de la începutul anului

Procurorul Anticorupţie Vasile Moroşan, care instrumentează cazul, susţine că angajatul de la Fisc şi intermediarii săi sunt cercetaţi încă de la începutul lui ianuarie pentru spălare de bani, dare şi luare de mită, precum şi pentru trafic de influenţă.

„Oamenii de afaceri sunt bănuiţi de trafic de influenţă, iar angajatul Fiscului e cercetat pentru corupere pasivă“, a spus anchetatorul. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, fiecare dintre cei doi intermediari riscă între 3 şi 7 ani de închisoare şi o amendă de circa 20.000 de lei. Pe inspectorul fiscal îl paşte o pedeapsă cu închisoare de până la 10 ani, o amendă de până la 60.000 de lei şi privarea dreptului de a ocupa anumite funcţii pe o perioadă de până la 5 ani.

Ajutat de Marian Lupu

Vasile Popuşoi este tatăl a patru copii, dintre care trei tripleţi, şi locuieşte în sectorul Telecentru din Chişinău, într-un apartament închiriat. La mijlocul lunii mai a anului trecut, el a fost vizitat acasă de preşedintele PD, Marian Lupu, care i-a oferit o sumă de bani, scutece şi jucării pentru cei patru micuţi.

VIDEO Liderul PD Marian Lupu i-a vizitat familia lui Vasile Popuşoi în luna mai, de Ziua Familiei Sursa: Publika.md

Contactată de reporterii „Adevărul“, Cristina Popuşoi, soţia inspectorului anchetat, spune că nu a mai vorbit cu bărbatul ei de luni dimineaţa. „Ultima dată l-am văzut pe Vasile luni, când a plecat la serviciu. Am aflat de la televizor ce s-a întâmplat. Ştiu că are un avocat, dar nu-l cunosc“, ne-a declarat ea.

Şefii Fiscului susţin că deseori colaboratorii fiscali sunt ameninţaţi sau ajung ţinta unor tentative de corupere şi că, în acest caz, aşteaptă poziţia oficială a organelor de urmărire penală.

Schimbările de sistem, foarte lente

În ultimii ani, se vorbeşte mult despre diverse scheme de evaziune fiscală, dar şi despre practicile de extorcare de bani de la agenţi economici aplicate de inspectorii fiscali. Specialiştii spun că, după scandalul cu arestarea fostului şef al Fiscului Nicolae Vicol, de anul trecut, situaţia s-a redresat pentru o vreme şi oamenii de afaceri nu mai erau presaţi să plătească taxe neoficiale. „Cazul anunţat de CNA, cât şi altele de acest fel arată că lucrurile se schimbă spre bine foarte lent. Putem să ne amintim şi de cazul din toamna anului trecut, când, sub pretextul creării unui coridor verde în Vamă, zeci de agenţii economici care exportau produse agricole în Rusia erau forţaţi să plătească taxe la anumite firme intermediare“, a comentat Alexandru Sliusari, preşedintele Uniunii Asociaţiei Producătorilor Agricoli Uniagroprotect.

„Ar fi prematur să ne exprimăm în acest caz, în condiţiile în care investigaţia este în desfăşurare. Ar fi de dorit ca acest dosar să nu fie politizat, iar organele de anchetă să nu abordeze o atitudine selectivă“, a spus şi Iana Spinei, expertă la Transparency International Moldova.
 

VIDEO Filmul arestării lui Vasile Popuşoi şi a intermediarilor săi

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite