Una dintre cele mai mari corporaţii coreene va dezvolta proiecte în Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şantierul naval Daewoo din Mangalia
Şantierul naval Daewoo din Mangalia

Conducerea Daewoo International, Reprezentanţa Bucureşti, a anunţat despre intenţia de a deschide o subsidiară la Chişinău şi despre interesul corporaţiei de a dezvolta proiecte de construcţie şi modernizare a centralelor electrice atât pe combustibili fosili, cât şi din surse regenerabile de energie din ţara noastră.

Chang Hoon Lee, manager general al corporaţiei coreene Daewoo International, Reprezentanţa Bucureşti, a exprimat interesul de a dezvolta proiecte de construcţie şi modernizare a centralelor electrice atât pe combustibili fosili, cât şi din surse regenerabile de energie.

În cadrul unei întrevederi cu vicepremierul Valeriu Lazăr, acesta a spus că alte domenii de interes pentru una dintre cele mai mari companii coreene sunt participarea la modernizarea sistemului de transmisie a energiei electrice, industria chimică şi metalurgică, achiziţia şi exportul de produse agricole pe pieţele asiatice, dar şi investiţii în producerea agricolă propriu-zisă în Republica Moldova.

Viceprim-ministrul Valeriu Lazăr a salutat intenţia corporaţiei coreene să investească în Republica Moldova, precizând că aceasta oferă o oportunitate unică de a livra fără taxe vamale produsele „Made in Moldova" pe o piaţă de 800 de milioane de consumatori - în ţările membre ale Uniunii Europene şi ale CSI. Ministrul Economiei a făcut o prezentare a sectorului energetic din Moldova, care potrivit lui Valeriu Lazăr are un potenţial investiţional enorm. „În prezent este în proces de elaborare un studiu al necesităţilor investiţionale în sectorul energetic, iar în decurs de un an vor fi anunţate concursuri internaţionale pentru modernizarea centralelor electrice cu termoficare", a spus Valeriu Lazăr.

În acelaşi timp, el a invitat corporaţia Daewoo să participe şi la concursurile de privatizare a întreprinderilor de stat, care se desfăşoară în prezent, dar şi la viitoarele concursuri de privatizare a activelor economice în diferite sectoare. Valeriu Lazăr s-a arătat dispus să acorde întregul sprijin logistic şi informaţional corporaţiei coreene pentru identificarea oportunităţilor investiţionale, precizând că proiectele industriale sunt o prioritate şi pentru Ministerul Economiei.

Potrivit ministrului Economiei, odată cu alegerea preşedintelui, Guvernul va accelera reformele economice şi va lansa un amplu proces de privatizare şi proiecte de parteneriat public-privat.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite