Un tânăr din Chişinău va petrece 8 ani în închisoare, după ce şi-a şantajat prietena că va publica pe Internet fotografiile ei intime
0Un tânăr de 26 de ani din Chişinău a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru şantaj, după ce şi-a ameninţat prietena cu publicarea pe Internet a fotografiilor intime cu ea, în cazul în care ar fi refuzat să-i dea suma de 4.000 lei.
Totul a început pe 5 iulie curent, atunci când făptaşul a contactat-o pe tânără, în vârstă de 23 de ani, prin reţele de socializare, după care şi-au dat întâlnire şi au petrecut timp în atmosferă intimă. Atunci, acesta a captat imagini fotografice cu ea, chiar dacă aceasta şi-a exprimat dezacordul. În următoarea zi, tânărul a sunat-o pentru ca să-i ceară ajutorul financiar în situaţia pe care a inventat-o şi păstra un limbaj şi tonalitate prietenească atâta timp cât aceasta îi acorda sumele de bani solicitate.
Iniţial, tânărul a solicitat de la victimă 4.000 de lei, după care încă 8.000 de lei. Sub pretextul că trebuie să onoreze o amendă pentru că a condus în stare de ebrietate, tânărul i-a cerut victimei, în vârsta de 23 de ani, şi alte sume, cu titlu de ajutor, în tranşe a câte 2-3 mii de lei, inclusiv un inel de-al ei de valoare similară.
Totuşi, după aceste multiple solicitări, victima a realizat faptul că este şantajată şi a refuzat să-i dea şi lănţişorul de aur, pe care acesta-l pretindea, ca să acopere întreaga sumă a amenzii inventate. Drept rezultat, acesta a ameninţat-o că va publica pe reţelele de socializare imagini intime cu ea.
Prin urmare, victima a început să înregistreze discuţiile telefonice cu tânărul şi a anunţat autorităţile. Oamenii legii au intervenit şi l-au reţinut pe făptaş chiar în momentul în care suma de 4.000 de lei i-a fost transmisă, iar el încerca (dar „nu reuşea”) să găsească imaginile fotografice cu care o şantajase, ca să le şteargă din telefon.
Reţinerea a avut loc într-un local de pe Aleea Gării, din Chişinău, pe 5 august curent, după care, la solicitarea procurorilor PCCOCS, acesta a fost plasat în arest, până la pronunţarea sentinţei Judecătoriei Chişinău.
Tânărul fusese anterior condamnat şi pentru jaf.