Un copil de nouă ani s-a înecat într-un iaz din Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO simbol
FOTO simbol

Un copil de nouă ani şi-a pierdut viaţa după ce a mers, împreună cu un prieten, pe suprafaţa unui iaz, iar gheaţa a cedat. Prietenul său, în vârstă de 12 ani, a reuşit să iasă din apă şi să cheme ajutor, însă pentru băiatul de nouă ani a fost prea târziu. Nenorocirea s-a produs în satul Săseni din raionul Călăraşi.

Contactată de IPN, ofiţerul de presă al Inspectoratului de Poliţie Călăraşi, Cristina Vicol, a declarat că apelul la 112 a fost efectuat de către un localnic. Sosiţi la faţa locului, oamenii legii au stabilit că cei doi copii, au intrat prin acces liber într-o gospodărie care avea un bazin acvatic. Dorind să se alunece pe suprafaţa gheţii subţiri formate deasupra lacului, băieţii s-au prăbuşit în apă.

Cel mai mare a reuşit să iasă la suprafaţă şi a mers acasă la mama prietenului său. La faţa locului, au venit mai mulţi localnici care l-au scos din apă pe copilul de nou ani. Acesta era în stare de inconştienţă. Între timp, a ajuns şi o ambulanţă. După mai multe manevre de resuscitare, medicii au constatat decesul.

Totul s-a întâmplat într-o gospodărie în care nu locuia nimeni, nu departe de casa familiei băiatului decedat. Iazul a fost amenajat vara trecută şi nu a fost îngrădit. Adâncimea acestuia este de 2-3 metri.

Serviciul Hidrometeorologic de stat atenţionează că, în legătură cu încălzirea vremii, în perioada 9-11 februarie, în râurile mici şi bazinele de apă din ţară, se vor distruge treptat formaţiunile de gheaţă. Gheaţa este fragilă şi îmbibată cu apă, iar ieşirea pe ea prezintă pericol.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite