Un bărbat din Leova riscă închisoare pentru că nu a declarat peste 100.000 euro la controlul vamal de la Aeroport

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aeroportul Internaţional Chişinău
Aeroportul Internaţional Chişinău

Un bărbat de 43 de ani din Leova a fost trimis în judecată de procurorii PCCOCS pentru că s-a eschivat, la Aeroportul Internaţional Chişinău, să declare o sumă impunătoare de euro şi lire sterline pe care-i avea în bagajul de mână, care convertită în valută naţională depăşeşte două milioane de lei.

Tentativa de contrabandă a avut loc în luna septembrie curent, atunci când la ieşirea din ţară, la îmbarcarea spre Istanbul, acesta a făcut uz de trecerea inscripţionată „nimic de declarat.” Însă, încercarea acestuia de a scoate din ţară o astfel de sumă de bani, care o depăşeşte pe cea care conform legii nu este necesar a fi declarată (10.000 euro), nu a devenit realitate. Mai exact, intenţia i-a fost dată-n vileag la controlul standard. Ulterior, suma a fost ridicată de reprezentanţii Serviciului Vamal, care a efectuat urmărirea penală, sub conducerea procurorilor PCCOCS.

După audierea bănuitului de către procurorii PCCOCS, oamenii legii i-au formulat învinuirea şi i-au prezentat-o acestuia. Ulterior terminării urmăririi penale, dosarul acestuia a fost trimis în judecată. La etapa urmăririi penale, bărbatul nu şi-a recunoscut  vina, declarând că banii erau destinaţi întoarcerii unei datorii.

La solicitarea procurorilor, asupra mijloacelor băneşti a fost aplicat sechestru, cu depozitarea lor la Agenţia pentru Recuperarea Bunurilor Infracţionale a CNA şi dispunerea confiscării lor ulterioare, în folosul statului. În continuare, procurorii vor efectua investigaţii financiare paralele pe dosar.

Potrivit legii, fapta imputată se pedepseşte cu închisoarea pentru un termen de la 4 la 10 ani.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite