Un bărbat din Anenii Noi riscă 12 ani de închisoare pentru că şi-a stropit concubina cu benzină şi i-a dat foc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un locuitor al raionului Anenii Noi riscă până la 12 ani de detenţie pentru violenţă în familie. Procuratura a finalizat urmărirea penală şi a deferit justiţiei cauza penală de învinuire a acestuia.

Crima a avut loc în luna aprilie curent, în satul Şerpeni, când inculpatul, fiind în stare de ebrietate alcoolică, s-a luat la ceartă cu concubina sa. Bărbatul a luat la pumni victima, pe care a târât-o în curtea casei, unde a stropit-o cu combustibil şi i-a dat foc. Victima, de 35 de ani, s-a ales cu arsuri grave, aceasta fiind internată în spital. 

De asemenea, procurorii au mai stabilit că agresorul a aplicat violenţa şi asupra fiicei sale minore, pe care, pentru a o pedepsi pentru o presupusă sustragere a banilor a legat-o cu un lanţ de pat, unde a ţinut-o mai multe ore.

Actualmente, inculpatul, în vârstă de 46 de ani, se află în arest.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite