UE va oferi 15 milioane de euro pentru reforma administraţiei publice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă
FOTO arhivă

Premierul Pavel Filip şi comisarului european pentru Politica de Vecinătate şi Negocieri pentru Extindere, Johannes Hahn, au semnat luni, 26 septembrie, un acord de finanţare în valoare de 15 milioane de euro.

Prim-ministrul a declarat că la întrevederea cu Johannes Hahn a discutat despre necesitatea aplicării reformelor adoptate, dar şi despre priorităţile din perioada imediat următoare, cum ar fi în domeniul combaterii corupţiei, investigării furtului din sistemul bancar, adoptarea unui nou cod al audiovizualului, reformarea sistemului financiar-bancar. Iar datorită suportului oferit de UE, ar urma să fie începută reforma administraţiei publice.

Comisarul Johannes Hahn a subliniat că reformarea administraţiei publice este în primul rând în beneficiul cetăţenilor şi că politicul trebuie să fie cât mai puţin implicat în acest domeniu. 

Oficialul european a mai adăugat că UE este în aşteptarea noului program al FMI pentru Moldova, ca să deblocheze finanţarea pentru ţară. 

„Noul program este important şi pentru asigurarea unei stabilităţi macro-economice a Republicii Moldova”, susşine Hahn.

Cât priveşte conflictul transnistrean, oficialul a reiterat că UE susţine găsirea unei soluţii paşnice cu respectarea integrităţii teritoriale şi a suveranităţii statului.


Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite