Ucraina a rămas fără Guvern

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mikola Azarov FOTO Reuters
Mikola Azarov FOTO Reuters

Preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici a acceptat demisia premierului Mikola Azarov, dar şi a Cabinetului de Miniştri.

Potrivit unei postări pe site-ul preşedintelui ucrainean, decretul a fost semnat astăzi şi intră în vigoare la data publicării. În acelaşi timp, preşedintele Viktor Ianukovici a ordonat Cabinetului de Miniştri să-şi îndeplinească obligaţiunile până la formarea unui nou Guvern.

„În legătură cu alegerea mea ca deputat al poporului ucrainean şi potrivit părţii a 2-a a articolului 115 din Constituţia Ucrainei şi a articolului 15 din Legea privind Cabinetul de Miniştri al Ucrainei, îmi dau demisia“, se menţionează în declaraţia premierului potrivit interfax.com.ua.

În conformitate cu articolul 115 din Constituţia Ucrainei, în urma demisiei premierului, întregul Guvern demisionează. Astfel, preşedintele a acceptat demisia Cabinetului de Miniştri.

Azarov şi-a prezentat demisia motivând-o prin alegerea sa ca deputat în urma alegerilor legislative de la sfârşitul lui octombrie, potrivit unui comunicat emis de preşedinţie.

El a ocupat primul loc pe lista Partidului Regiunilor al preşedintelui Ianukovici. Un număr de miniştri au fost aleşi, de asemenea, în Parlament, tot în cadrul acestui scrutin.

Şeful statului a însărcinat Guvernul cu gestionarea afacerilor curente, până la nominalizarea unor succesori.
Azarov, un apropiat loial preşedintelui, conducea Guvernul de la alegerea lui Ianukovici în funcţia de preşedinte, la începutul lui 2010.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite