Troiene de peste un metru şi jumătate la Drochia. Ministerul Trasporturilor a trimis 30 de autospeciale
0
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor informează că din cauza ninsorilor ambundente şi a viscolului înregistrat în ultimele 48 ore, mai multe porţiuni de drumuri locale din raioanele Edineţ, Soroca, Briceni şi Drochia sunt blocate, iar stratul de zăpadă este de 1,5 metri sau chiar de 1,8 metri.
„Am trimis aproximativ 30 de autospeciale care vor debloca drumurile. În aceste două zile s-a lucrat intensiv pentru a debloca drumurile naţionale. Până la sfârşitul zilei va fi restabilit accesul spre toate aceste localităţi “, susţine Maria Chitoroagă, sefa serviciului de presă al ministerului Transporturilor.
Potrivit unui comunicat, circulaţia rutieră este restricţionată pe drumul de acces în localitatea Rângaci, Vancicăuţi şi sectorul de drum Trânca-Constantinovca , raionul Edineţ, pe drumul de acces satul Hristici, sectorul de drum Vîsoca-Neorcani şi sectorul de drum Căinarii Vechi-Floriceni din raionul Soroca. Aceleaşi dificultăţi sunt şi pe drumul de acces în localităţile Chirilovca, Bocicăuţi şi Mărcăuţii Noi din raionul Briceni.
Cel mai grav este însă în raionul Drochia, unde sunt blocate drumurilşe locale din satele Maramanovca –Ceapaevca, Mândâc-Cotova, Lazo-Moara de Piatră.