Slusari: „Nu am văzut un preşedinte mai corupt decât Igor Dodon şi un politician mai cinic decât Maia Sandu”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Slusari
Alexandru Slusari

Vicepreşedintele Parlamentului, deputatul Platformei DA Alexandru Slusari, susţine că nu a văzut „un preşedinte mai corupt decât Igor Dodon şi un politician mai cinic decât doamna Maia Sandu”. Declaraţia a fost făcută în contextul în care Maia Sandu a semnat marţi, 16 martie, decretul privind desemnarea lui Igor Grosu la funcţia de premier, fără a ţine cont atât de propunerea Platformei DA, cât şi de cea a majorităţii parlamentare PSRM-ŞOR.

Alexandru Slusari o acuză pe Maia Sandu că ar fi negociar cu Igor Dodon şi că împreună ar fi decis data alegerilor parlamentare anticipate.

„Nu am văzut un preşedinte mai corupt decât Igor Dodon şi un politician mai cinic decât doamna Maia Sandu. Repet, nu am ce pierde şi răspund pentru cuvintele mele. Mai mult ca atât, doamna preşedinte poate confirma că eu i-am spus acest lucru chiar dumneaei în faţă”, a scris Alexandru Slusari pe Facebook.

Slusari a menţionat că în cadrul consultărilor cu Maia Sandu a discutat minuţios, timp de o oră, foaia de parcurs a Platformei DA cu analiza riscurilor, ţinând cont de faptul că este greu de crezut în PSRM: „Deşi varianta cu guvernul Ciocoi era şi este mult mai tragică pentru ţară, am înţeles că doamna preşedintă şi PAS agrea atunci anume ideea consolidării guvernului intermar. Aceleaşi mesaje le-am auzit ceva mai devreme şi de la socialişti”. 

„Pe urmă aflăm că peste două ore la doamna preşedintă a ajuns Dodon şi, din câte am înţeles, nu este prima dată. Au avut loc negocieri bilaterale privind stabilirea datei alegerilor, care să convină ambilor, cu menţinerea actualului executiv. Apropo, în toată această perioadă fracţiunea Platforma DA nu a negociat niciodată cu PSRM separate - am avut întâlniri trilaterale cu PAS şi PD şi două şedinţe în patru (plus PSRM). Iar încă peste două ore doamna Preşedintă înaintează, fără a se consulta măcar telefonic cu foştii parteneri de alianţă, propriul candidat. Din câte am realizat, înaintează pe bune un candidat care nici nu a apărut pe radarul consultărilor şi care, cu puţin timp în urmă, vorbea despre necesitatea fortificării guvernului consilierului lui Dodon”, a spus Slusari.

Slusari a menţionat că nu este de acord cu „asemenea jocuri şi asemenea atitudine faţă de partid, care mulţi ani la rând a fost un aliat onest al doamnei Sandu”. 

„Aştept un val de critică dură în adresa mea, dar prefer în asemenea situaţii cruciale să nu caut dividende politice, ci să rămân cinstit faţă de oameni. Dar cel mai grav este că mişcarea doamnei Sandu oricum nu a apropiat anticipatele, ci mai mult a consolidat majoritatea toxică. Păcat.”, a mai spus Slusari.

Preşedintele Maia Sandu a anunţat marţi, 16 martie, după consultările cu grupurile parlamentare, că l-a desemnat pe preşedintele Partidului Acţiune şi Solidaritate, deputatul Igor Grosu, la funcţia de prim-ministru al R. Moldova, deşi anterior declara că acceptă două opţiuni: alegeri anticipate sau referendum de demitere a preşedintelui ţării din funcţie, subliniind că refuză categoric să desemneze un candidat la funcţia de premier. 

Maia Sandu şi-a explicat decizia prin faptul că Mariana Durleşteanu, candidatul majorităţii parlamentare PSRM-ŞOR, şi-a retras candidatura de la această funcţie, prin urmare nu există un candidat propus de deputaţi.

Menţionăm că Mariana Durleşteanu, candidatul PSRM-ŞOR la funcţia de prim-ministru, a anunţat că îşi retrage candidatura de la această funcţie. Anunţul a fost făcut chiar în timp ce liderul PSRM, Igor Dodon, se afla la consultări cu preşedintele Maia Sandu. În consecinţă, PSRM nu a avut şansa să propună şefului statului un alt candidat. 

Imediat după consultările cu reprezentanţii PSRM, Maia Sandu nu a mai aşteptat ca majoritatea parlamentară să propună un alt candidat. Maia Sandu a anunţat că în contextul în care candidatul majorităţii parlamentare s-a retras, iar majoritatea parlamentară nu mai are un candidat, ea are dreptul să desemneze propriul candidat pentru funcţia de premier. Prin urmare, Maia Sandu l-a propus pe Igor Grosu, fără a consulta celelalte grupuri parlamentare pe acest subiect.

Liderul PSRM, Igor Dodon, a afirmat că a decretul preşedintelui Maia Sandu privind desemnarea lui Igor Grosu la funcţia de prim-ministru este neconstituţional. Igor Dodon consideră că Maia Sandu s-a grăbit şi a acţionat emotiv.

Igor Dodon e de părere că Maia Sandu nu avea dreptul să semneze decretul de desemnare a lui Igor Grosu la funcţia de premier, deoarece preşedintele ţării este obligat să desemneze candidatul propus de o majoritate parlamentară. 

Potrivit lui Igor Dodon, argumentul Maiei Sandu că majoritatea parlamentară nu avea un candidat nu este valabil, pentru că, oficial, nu exista un candidat desemnat, deoarece Curtea Constituţională a anulat decretul anterior semnat de Maia Sandu, privind desemnarea Nataliei Gavriliţa la funcţia de premier, în rezultat a fost anulată şi candidatura Marianei Durleşteanu.

În plus, Igor Dodon afirmă că Mariana Durleşteanu a anunţat pe Facebook că nu mai candidează la funcţia de premier, iar acea postare nu poate fi considerată ca un document oficial de refuz, aşa încât Maia Sandu să desemneze alt candidat.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite