Slusari, despre politica de cadre de la MAI: „Degrabă şi Cavcaliuc o să vrea să se întoarcă după vremuri bune”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Slusari
Alexandru Slusari

Vicepreşedintele Platformei DA, ex-deputatul Alexandru Slusari, a criticat politica de cadre a Ministerului de Interne, condus de Ana Revenco. Potrivit lui, „degrabă şi Cavcaliuc o să vrea să se întoarcă după vremuri bune la MAI”.

„Eu nu înţeleg politica de cadre la Ministerul Afacerilor Interne. Pe de o parte noi, fie şi cu mare întîrziere, vedem acum cum au fost fabricate în cadrul MAI dosare penale impotriva activiştilor Platformei DA, în special la Gheorghe Petic şi Ruslan Verbiţchii. Pe de altă parte, multe personaje din acel Minister a lui Plahotniuc ramân sau revin în funcţii înalte”, a scris Alexandru Slusari pe Facebook.

Mai exact, Slusari se referă la Eugen Şevciuc, care ar fi deţinut funcţia de sef adjunct la SPIA pe vremea ministrului Alexandru Jizdan.

„El personal a dat indicaţie sa instaleze corturile in faţa la MAI in 2019, unde a stat Ţuţu. Dânsul figurează şi in dosarul penal cu uzurparea puterii, ce se prăfuieşte la Procuratura Generală! La moment acest domn iar a revenit la funcţia veche bine mersi! Cu asemenea abordare, degrabă şi Cavcaliuc o să vrea să se întoarcă după vremuri bune la MAI”, a mai spus Slusari.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite