„Sistemul parlamentar naşte oligarhii”. Bogdan Ţîrdea prezintă argumentele de ce Moldova trebuie să treacă la republică prezidenţială

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO privesc.eu
FOTO privesc.eu

Deputatul PSRM Bogdan Ţîrdea afirmă că Republica Moldova „este un sistem oligarhic, un stat capturat, un stat în care avem capitalismul cumătrilor şi avem un sistem de monopoluri în care economia de piaţă este strivită”. Potrivit lui, singura soluţie pentru a scăpa de această situaţie este de a schimba forma de guvernământ a ţării, din republica parlamentară, care există actualmente, în republică prezidenţială.

Bogdan Ţîrdea a subliniat că socialiştii vor merge în campanie eletorală inclusiv cu această idee, pentru a convinge societatea că este una necesară, iar dacă PSRM va obţine victoria la parlamentare, ei vor depune toate eforturile pentru a o implementa.

„Oligarhii se tem de regimuri prezidenţiale. Oligarhii vor în fiecare ţară republică parlamentară, să fie clar acest lucru. De aceea, îl lipsesc pe preşedinte de prerogative, de pârghii, îl izolează, îl suspendă şi chiar vor lichidarea Preşedinţiei, pentru că doar preşedintele, şi s-a demonstrat în istorie - în Rusia, Belarus, Kazahstan, SUA, unde au fost sisteme oligarhice şi monopoluri capitaliste, au fost distruse graţie unor preşedinţi şi lideri puternici care au avut prerogative”, a declarat Bogdan Ţîrdea într-o conferinţă de presă.

Deputatul susţine că trecerea la republica prezidenţială înseamnă că preşedintele va avea dreptul să numească prim-ministrul, să înainteze şi să numească procurorul general, şeful SIS, şeful Pazei de Stat, va numi ministrul Apărării şi va fi responsabil de politica externă „şi va semna tratate internaţionale ca preşedinţii SUA şi Rusiei”.

„Regimul prezidenţial ne va ajuta să distrugem fenomenul statului capturat şi fenomenul regimului oligarhic”, consideră Ţîrdea.

„De aceea, partidele de dreapta aşa-zis proeuropene urlă când aud de regim prezidenţial”, a subliniat socialistul.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite