Sistemul de taxare electronică în transport, una dintre priorităţile viceprimarului Ruslan Codreanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO oficial.md
FOTO oficial.md

Viceprimarul de Chişinău Ruslan Codreanu îşi propune să-şi concentreze activitatea pe eliminarea corupţiei din Primărie, pe diminuarea birocraţiei din cadrul instituţiei, dar şi pe reformarea serviciilor publice pentru a elimina dublarea atribuţiilor. De asemenea, el îşi propune implementarea sistemului de taxare electronică în transportul public, să digitalizeze arhiva municipală, transmite IPN.

„În calitate de preşedinte al fracţiunii PPEM din CMC, am pus deja pe masa de discuţii comasarea Parcului Urban de Autobuze cu Regia Transport Electric, astfel încât să avem o singură întreprindere mult mai eficientă şi să nu mai pierdem sute de mii de lei din bugetul municipalităţii”, a declarat Ruslan Codreanu, citat într-un comunicat de presă remis PPEM.

Cât ţine digitalizarea arhivei municipale, Ruslan Codreanu argumentează că în arhiva municipiului există circa 22 de milioane de acte, care trebuie plasate online, ca cetăţeanul să nu mai fie nevoit să aştepte săptămâni întregi eliberarea unui document din arhivă.

În acelaşi timp, noul viceprimar este de părere că problema animalelor fără adăpost trebuie rezolvată în concordanţă cu protecţia drepturilor animalelor. „Am promis că, timp de o lună, voi pune pe masa CMC Regulamentul care prevede protecţia acestei categorii de animale. Totodată, trebuie să stabilim contacte cu companiile şi fundaţiile internaţionale care gratuit sterilizează animalele fără companie. Trebuie doar să avem deschiderea să conlucrăm”, a menţionat Codreanu.

Viceprimarul a mai spus că elementul-cheie al unei instituţii publice, care să aducă randament municipalităţii, sunt funcţionarii responsabili. „Ziceam că este posibil de implementat ideea ghişeului unic, dorinţă să fie”, a subliniat Codreanu. În opinia sa, noua echipă administrativă a Primăriei trebuie să traseze foarte clar responsabilităţile, dar şi priorităţile locuitorilor municipiului Chişinău.

Ruslan Codreanu şi Silvia Radu au fost numiţi luni, 6 noiembrie, în funcţia de viceprimari ai capitalei în baza unei dispoziţii semnate de către primarul interimar Nistor Grozavu. Totodată, atribuţiile de primar interimar au fost delegate Silviei Radu.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite