Sergiu Litvinenco: Suntem hotărâţi să anulăm contractul de concesionare a Aeroportului Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sergiu litvinenco

Deputatul Blocului ACUM Sergiu Litvinenco, preşedinte al Comisiei juridice, numiri şi imunităţi, susţine că Guvernul este hotărât să anuleze sau să rezilieze contractul care prevede darea în concesionare a Aeroportului Internaţional Chişinău şi să întoarcă bunul în proprietatea statului.

Potrivit lui, actualmente Ministerul Justiţiei analizează prevederile contractuale şi caută o soluţie pentru această situaţie. Declaraţia a fost făcută de politician în cadrul emisiunii „Punctul pe azi” de la postul de televiziune TVR Moldova, transmite IPN.

„La Ministerul Justiţiei se analizează situaţia creată. O comisie analizează toate prevederile acestui contract care a fost negociat şi semnat în detrimentul Republicii Moldova. Se caută prevederi care ar permite iniţierea unei proceduri în sensul fie a anulării, fie a rezilierii contractului”, spune Sergiu Litvinenco.

Potrivit lui, s-au constatat numeroase încălcări în cazul contractului de cedare a aeroportului. „Din câte am fost informat, contractul este elaborat de aşa o manieră că în general să nu fie posibilitatea de a fi contestat. Cu toate acestea, Guvernul este hotărât să meargă înainte şi să-şi asume iniţierea procedurii fie de anulare, fie de reziliere a acestui contract, care, evident, este în detrimentul statului”, a menţionat preşedintele Comisiei parlamentare.

Preşedintele fracţiunii Partidului Democrat din Parlament, Dumitru Diacov, spune că pentru aceste acţiuni trebuie să existe şi voinţă politică, şi decizii. „Se poate întâmpla că noi aici o să luăm decizii frumoase, populiste, care să placă populaţiei, dar ne ducem în justiţie şi procesele acestea o să dureze ani de zile şi peste 4 ani ne trezim că partidele care sunt acum la guvernare nu mai sunt la guvernare, dar noi încă suntem în litigiu şi statul trebuie să plătească amenzi usturătoare”, spune deputatul democrat.

Deputatul socialist Grigore Novac susţine că un pas demn din partea Partidului Democrat ar fi ca să facă denunţuri pe numele celor care au fost implicaţi în diferite scheme care au dus la înstrăinarea unor bunuri.

Totodată, deputatul socialist a menţionat că în luna septembrie îşi încheie activitatea cele trei comisii parlamentare de anchetă care vor veni cu rapoarte, inclusiv asupra fraudei din sistemul bancar. „Aceste rapoarte o să uimească foarte multă lume”, a menţionat Grigore Novac.

Operaţiunile şi managementul Aeroportului Internaţional Chişinău au fost transferate către Avia Invest în noiembrie 2013, în baza unui parteneriat public-privat. Compania concesionară s-a angajat să administreze aeroportul timp de 49 de ani şi să investească în modernizarea lui 250 de milioane de euro.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite