Sediul Consulatului Republicii Moldova din Iaşi se află sub sechestru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clădirea care se află pe strada Gavriil Musicescu nr. 6 din Iaşi aparţine Universităţii „Petre Andrei“ şi a fost pusă sub sechestru din cauza unor datorii neachitate de către instituţia de învăţământ.

Clădirea care găzduieşte Consulatul Republicii Moldova la Iaşi a fost pusă sub sechestru, relevă Digi24.ro. Imobilul de pe Gavriil Musicescu nr. 6 a fost pus la dispoziţia misiunii diplomatice moldoveneşti de Universitatea „Petre Andrei“ din Iaşi, însă, din cauza datoriilor, bunurile universităţii au fost scoase la licitaţie. 

Imobilul ar putea fi licitat la începutul anului viitor pentru a treia oară, după ce la primele două licitaţii nu a fost identificat niciun cumpărător.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Ana Taban, angajaţii consulatului nu riscă să fie scoşi în stradă, deoarece contractul pe sediul actual este valabil până în februarie 2014.

“Recent, a fost identificat un nou potenţial sediu pentru Consulatul General al Republicii Moldova la Iaşi. În prezent, se poartă discuţii la acest subiect cu Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti. Precizăm că sediul Consulatului General al Republicii Moldova la Iaşi este oferit de statul român pe bază de reciprocitate“, a precizat Ana Taban.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite