Secretarul General ONU îşi începe vizita în Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Antonio Guterres U.S. Mission Photo
Antonio Guterres U.S. Mission Photo

Secretarul-General al Organizaţiei Naţiunilor Unite, începe luni vizita sa de două zile în Moldova. Înaltul oficial va avea o întrevedere cu prim-ministrul Natalia Gavriliţa, de asemenea, va vizita un Centru de acomodare a refugiaţilor ucraineni, transmite IPN.

În prima zi a vizitei, va avea loc întrevederea oficialilor la Guvern, după care, la ora 17:30, Natalia Gavriliţa şi Antonio Guterres, vor susţine o conferinţă de presă comună.

Antonio Guterres urma să aibă o întâlnire şi cu preşedintele Maia Sandu, însă evenimentul a fost anulat. Preşedinţia a anunţat luni că Maia Sandu s-a îmbolnăvit.

În data de 10 mai, între orele 10:00 – 11:00, Secretarul-General ONU, va efectua o vizita la Centrul de Acomodare a Refugiaţilor de la Moldexpo, situat pe str. Ghioceilor 1. Acesta va fi însoţit de Coordonatorul Rezident ONU, Simon Springett, Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Marcel Spatari şi alţi oficiali şi şefi de agenţii ONU. În timpul aceste vizitei, E.S. Antonio Guterres va face, de asemenea, declaraţii de presă.

La sfârşitul lunii trecut, Secretarul general ONU a avut o vizită la Moscova, în cadrul căreia i-a spus preşedintelui rus Vladimir Putin că Rusia a agresat Ucraina, nu invers. „Nu există trupe ale Ucrainei în Rusia, în schimb există trupe ale Federaţiei Ruse în Ucraina”. Următoarea vizită a oficialului ONU a fost la Kiev, în timpul căreia trupele ruse au atacat capitala Ucrainei.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite