Sechestru în valoare de 670 milioane de lei, aplicat pe bunurile „Air Moldova”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Air Moldova

Agenţia pentru recuperarea bunurilor infracţionale a CNA şi Procuratura Anticorupţie au aplicat, în această săptămână, sechestru în valoare de circa 670 milioane de lei pe bunuri care aparţin Î.S. “Air Moldova”. Printre activele indisponibilizate sunt automobile, imobile, dar şi două aeronave.

Acţiunile s-au desfăşurat în cadrul unui dosar de spălare de bani în proporţii deosebit de mari la privatizarea Î.S. „AIR Moldova”. În fapt, este vorba despre un şir de tranzacţii fictive, care au condus la privatizarea companiei aeriene vizate. Prin urmare, aplicarea sechestrului are ca scop evitarea riscurilor de înstrăinare a patrimoniului întreprinderii.

Amintim că, recent, procurorii şi CNA au aplicat sechestru în valoare de 301,6 milioane de lei pe capitalul statutar al companiei, iar în prezent valoarea totală a bunurilor indisponibilizate în acest dosar e de aproximativ un miliard de lei.

Autorităţile dau asigurări că activitatea economică a “Air Moldova” nu este afectată de acţiunile procesual-penale întreprinse pe dosar.

Igor Dodon a declarat joi, 12 septembrie, după şedinţa Consiliului Suprem de Securitate (CSS), că „statul va întreprinde toate acţiunile legale pentru întoarcerea companiei Air Moldova în proprietatea statului”.

Amintim că preşedintele Comisiei parlamentare de anchetă privind privatizarea şi concesionarea proprietăţii publice, deputatul Igor Munteanu, a declarat recent că privatizarea companiei „Air Moldova” a fost un exerciţiu ineficient, netransparent şi ilegal, scopurile privatizării nefiind atinse. 

În anul 2018, compania Air Moldova a devenit cea de a zecea bază a companiei aeriene Blue Air. Valoarea tranzacţiei de privatizare a fost de 1,2 miliarde de lei, din care 50 de milioane de lei au fost vărsate în bugetul de stat al Republicii Moldova, restul urmând a fi folosiţi pentru stingerea datoriilor acumulate de Air Moldova.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite