Se propune instituirea unei noi comisii parlamentare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO parlament.md
FOTO parlament.md

Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, propune instituirea unei noi comisii parlamentare permanente, suplimentar la cele zece existente.

Este vorba despre Comisia finanţelor publice, care va avea în competenţă asigurarea cadrului legal privind auditul public extern, organizarea şi funcţionarea instituţiei supreme de audit, dar şi examinarea anuală a rapoartelor de audit ale Curţii de Conturi şi ale entităţilor auditate. Prevederile se regăsesc într-un proiect de lege înregistrat în Parlament, transmite IPN.

Potrivit proiectului, Comisia va asigura controlul parlamentar asupra activităţii autorităţilor administraţiei publice centrale, locale şi altor entităţi supuse auditului public extern în vederea aplicării legislaţiei privind modul de formare şi întrebuinţare a resurselor financiare publice.

Autorul iniţiativei legislative, Andrian Candu, menţionează în nota informativă că scopul prezentului proiect este crearea instrumentelor de cooperare consolidată între Parlament şi Curtea de Conturi. Implementarea proiectului va promova transparenţa, prin furnizarea unor informaţii mai complete Parlamentului cu privire la eficacitatea generală în utilizarea bugetului public naţional spre beneficiul cetăţenilor.

Comisia se propune a fi constituită din nouă persoane, micşorând concomitent cu o unitate numărul persoanelor pentru fiecare comisie existentă.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite