Scumpirea medicamentelor ordonată de Ministerul Sănătăţii e pusă în cârca pacienţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Beneficiarii de medicamente compensate parţial vor resimţi scumpirea ordonată de Ministerul Sănătăţii FOTO Adevărul
Beneficiarii de medicamente compensate parţial vor resimţi scumpirea ordonată de Ministerul Sănătăţii FOTO Adevărul

Beneficiarii de medicamente compensate integral sunt singurii care nu vor fi afectaţi de majorare. Ceilalţi vor fi nevoiţi să plătească din propriile buzunare diferenţa de preţ.

Pacienţii care beneficiază de medicamentele compensate parţial de Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) vor suporta integral scumpirea cu până la 10% a produselor farmaceutice, ordonată de Ministerul Sănătăţii, pe fondul deprecierii monedei naţionale. Astfel, dacă preţul unei doctorii e suportat pe jumătate de stat, pacientul plăteşte cealaltă jumătate plus diferenţa după majorare, ceea ce duce la scăderea procentuală a contribuţiei CNAM. „Conform legii, preţul de producător al medicamentului, aprobat în lei, poate fi revizuit la cererea solicitantului, în cazul în care se constată o variaţie mai mare de 5% în cursul de schimb al valutei naţionale în raport cu valutele internaţionale. Pentru medicamentele compensate parţial, majorarea va fi achitată de către consumatori“, explică şefa Direcţiei Medicamente şi Dispozitive Medicale din cadrul Ministerului Sănătăţii, Ludmila Topchin.

Acest lucru este confirmat şi de CNAM. „Modificarea preţurilor de la producător nu va afecta suma de circa 192 milioane lei planificată pentru 2013 pentru medicamentele compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală. Ceea ce înseamnă că suma compensată nu se schimbă şi procentul mediu de compensare de 50%, 70%, 90% şi 100% rămâne stabil“, spune Lilia Onea, şefa serviciului de presă al instituţiei. Ea precizează însă că decizia Ministerului Sănătăţii nu se referă la toate medicamentele compensate.

Suma compensată nu se schimbă şi procentul mediu de 50%, 70%, 90% şi 100% rămâne stabil  Lilia Onea, şefa Serviciului de presă de la CNAM

Experţii ne conving că această majorare va fi una minoră. „Diferenţa de preţ nu va fi una semnificativă. Totuşi, cei mai vulnerabili vor fi pensionarii, care au venituri mici“, comentează Rita Seicaş, coordonator de programe la Centrul pentru Politici şi Analize în Sănătate. 

Încă un val până la finele anului

Cu toate că, potrivit ordinului Ministerului Sănătăţii, vor fi scumpite doar preparatele de import, până la finele anului şi producătorii farmaceutici autohtoni îşi vor ajusta preţurile. „Procurăm 90% din materia primă din străinătate, în valută. Nu am avut încă o întrunire cu membrii asociaţiei, însă la un moment dat majorarea se va vedea şi în preţul final“, susţine Valentin Tofan, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Medicamente.

Cumpărând materia primă din străinătate, şi producătorii autohtoni vor ajusta preţurile  Vladimir Safta, profesor la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie

Specialiştii afirmă că scumpirea doctoriilor autohtone va fi vizibilă cel târziu la sfârşitul anului. „Cumpărând materia primă mai scump, producătorii autohtoni vor ajusta preţurile. Nu va fi o majorare bruscă. De obicei, stocurile se acumulează pentru trei luni. Acolo unde depozitele sunt mai mici, aceste stocuri se epuizează după o lună“, precizează profesorul Vladimir Safta, de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu“. 

Prima de asigurare, mai mare

Anul viitor, cuantumul primei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală se va majora de la 7% la 8%, care vor fi achitate câte 4% de angajator şi de salariat. Şomerii vor plăti pentru poliţa medicală 4.056 de lei, cu 740 de lei mai mult decât în 2013

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite