Sabia şi programul lui Iurie Roşca, explicate pe înţelesul tuturor

Relansarea pe scena politică a Partidului Popular Creştin Democrat este cu siguranţă interesantă: o siglă nouă, slogan nou şi chiar o ideologie nouă. Vechea inimă cu silueta lui Ştefan cel Mare înconjurat de stelele europene a fost abandonată în favoarea unei săbii pe fundal kaki, însoţită de textul „Planul Roşca”.

Puţine partide îşi schimbă atât de radical sigla, iar decizia PPCD nu e doar un moft stilistic. În special, un element din vechea siglă era incompatibil cu noua direcţie ideologică a partidului: stelele europene. Creştin-democraţii s-au considerat mereu moştenitorii adevăraţi ai Frontului Popular şi apogeul popularităţii şi activităţii lor a fost în perioada protestelor anticomuniste din primii ani ai acestui secol, ani în care PPCD era un partid unionist, pro-românesc şi pro-european.

Noua ideologie a creştin-democraţilor e însă una conservatoare şi tradiţionalistă, în principiu, incompatibilă cu doctrina europeană a toleranţei şi liberalismului, iar Iurie Roşca, capul de listă al PPCD, a declarat în această campanie că-şi doreşte renegocierea Acordului de Asociere cu UE şi a Acordului de Liber Schimb.

Un nou PPCD, un nou Roşca

Potrivit preşedintelui formaţiunii, Victor Ciobanu, „spada reprezintă spiritul justiţiar, pedepsirea nedreptăţii, curmarea fărădelegilor, triumful adevărului, lupta cu corupţia şi demnitatea de bărbat”. Mesajul acestui element al siglei este destul de clar şi subliniază caracterul combativ al noului PPCD şi, totodată, nuanţa autoritară a doctrinei acestuia, elemente accentuate şi de culoarea kaki, asociată în conştiinţa colectivă cu uniformele militare şi, implicit, disciplină şi autoritate. Textul siglei transmite mesajul că PPCD are un plan, or, planul e ceva care pare mai concret şi realizabil pentru omul de rând decât strategiile, platformele sau programele. Concreteţea planului e susţinută şi de faptul că are şi un nume: „Planul Roşca”. Folosirea numelui liderului creştin-democrat este o alegere care poate împărţi părerile. Alianţa lui cu PCRM între 2005 şi 2009, considerată de o mare parte din propriul electorat o trădare, şi eşecul ulterior de netrecere a pragului electoral, i-a făcut pe mulţi să-l considere un „cadavru politic”, lipsit de credibilitate şi perspective. Totuşi, după o absenţă de câţiva ani de pe scena politică, timp în care creştin-democraţii, probabil, speră că antipatia publică faţă de Iurie Roşca a dispărut sau, cel puţin, s-a redus suficient, el reapare ca un lider cu o viziune largă şi, totodată, concretă.

Imaginea noului Roşca este inspirată şi înrădăcinată în modelul patriarhal autocratic specific civilizaţiei europene estice, ortodoxe: el este ideolog sau „dătător de legi şi datini” şi, totodată, conducător al neamului şi ţării. În perioada de absenţă a lui Iurie Roşca şi a PPCD de pe arena politică, când a avut loc acest rebranding doctrinar, creştin-democraţii s-au orientat către ideologiile conservatoare din Rusia, iar noua imagine a lui Roşca îmbină, nesurprinzător, elemente de Aleksandr Dughin şi Vladimir Putin.

„Mâna de fier”

Spotul PPCD începe cu sigla pe care am discutat-o deja, urmată de un scurt discurs al lui Iurie Roşca, îmbrăcat în cămaşa kaki, care, de altfel, se pare că va fi un fel de uniformă de campanie a creştin-democraţilor. Începutul discursului „Atenţie! Eu revin!” poate fi considerat comic sau entuziasmant, în funcţie de atitudinea spectatorului faţă de Roşca. Totuşi, pentru alegătorul neutru, acest mesaj indică faptul că Roşca este conştient de absenţa de câţiva ani şi întrebările publicului în legătură cu aceasta. Absenţa şi revenirea sunt justificate în două feluri: (1) în această perioadă, liderul creştin-democrat a elaborat Planul, şi (2) ţara are nevoie de el. Afirmaţiile sunt tari, ferme, atât ca mesaj, cât şi ca rostire „Revin ca să fac ordine. Avem nevoie de o mână de fier în fruntea ţării”, menite să inspire încredere, siguranţă şi elan. Totuşi, o privire mai sceptică poate să le considere „exagerat de exagerate”: este improbabil ca PPCD să obţină un scor într-atât de mare încât să facă ordine şi să conducă ţara cu mâna de fier a lui Iurie Roşca, şi, mai realist, dacă vrea să vină la putere, PPCD va trebui să negocieze o coaliţie cu alte partide. Mesajul încearcă să exploateze neîncrederea şi dezamăgirea oamenilor în actuala guvernare de coaliţie, clasă politică şi chiar democraţie. Lumea s-a săturat de neînţelegerile dintre cei de la guvernare, de campaniile electorale pline de promisiuni false, de reglările de conturi între mafioţi şi oligarhi, un context într-adevăr propice pentru apariţia unei mâini de fier care să facă ordine.

Ce înseamnă, totuşi, Planul Roşca?

„Planul Roşca înseamnă credinţă, unitate naţională, patriotism economic şi neutralitate permanentă”, ne spune liderul PPCD în spot. Patru piloni care susţin platforma creştin-democraţilor. Aici, din nou, există elemente care indică tendinţe autoritare, dacă nu totalitare. Unitate naţională pentru Iurie Roşca nu înseamnă, evident, nimic pe-aproape de „unitatea prin diversitate europeană”. Unitatea, în cazul PPCD, se bazează pe credinţa creştin-ortodoxă, şi această unitate nu poate include minorităţile sexuale sau pe cele etno-religioase precum evreii, de exemplu. În combinaţie cu spada de pe siglă şi „mâna de fier”, suspiciunile privind anumite subtexte totalitariste ale doctrinei PPCD par să se confirme.

Patriotismul economic şi neutralitatea permanentă amintesc întrucâtva de celebrul „prin noi înşine”. PPCD încearcă să profite de nişa electorală care pare să se profileze între partidele pro-europene şi cele pro-Uniunea Vamală şi să mizeze pe vechiul proverb „Când doi se ceartă, al treilea câştigă”.

„Convertirea” alegătorilor

Deşi nu o declară, PPCD are o ţintă realistă: un scor electoral mic, suficient, totuşi, pentru a trece pragul electoral, dar şi nişte alegători convinşi. PPCD contează mult pe distribuirea cărţuliilor cu Planul Roşca – materiale care necesită atenţia şi efortul alegătorului pentru a fi citite. Este o campanie mai degrabă intensivă decât expansivă: nu-şi propune să convingă cât mai mulţi alegători posibil, ci să aibă mai puţini, dar mai convinşi, mai fideli. Într-o oarecare măsură, această tactică de persuasiune aminteşte de cele folosite de martorii lui Iehova şi alte culte religioase minoritare care desfăşoară campanii de convertire.

Publicul ţintă al mesajelor PPCD se regăseşte mai degrabă prin sate şi raioane, unde modelul patriarhal e încă necontestat. În Chişinău, PPCD mizează, probabil, pe o parte din foştii susţinători şi pe un grup restrâns de oameni educaţi, culţi, care înţeleg şi împărtăşesc conştient această doctrină.

Notă: Această analiză vizează strict publicitatea concurenţilor electorali şi nu urmăreşte evaluarea calităţii acestora. Produsele proaste pot avea publicitate bună şi invers, la fel cum produsele bune pot avea publicitate bună.

Eugen Muravschi, IPN