"ROMEO ŞI JULIETA" DE MOLDOVA: Doi tineri au fost găsiţi împuşcaţi în cap. Bărbatul îşi cere iertare într-un bilet de adio
0Un tânăr de 23 de ani şi presupusa sa amantă de 20 de ani au fost găsiţi împuşcaţi în cap azi-dimineaţă în apropiere de Nisporeni. În buzunarul tânărului a fost găsit un bilet de adio în care îşi cerea scuze de la părinţi pentru faptul că îşi pune capăt zilelor.
Cadavrul bărbatului a fost descoperit într-o maşină la intrare în satul Selişte, raionul Nisporeni. Alături zăcea corpul neînsufleţit al unei tinere, la fel împuşcată în cap. Ambele victime erau dezbrăcate.
Procurorul de Nisporeni, Petru Botnaru, a declarat că potrivit primelor cercetări este vorba de o sinucidere. "Din cate se pare, baiatul a împuşcat fata, după care şi-a tras un glonţ în cap", a mai spus procurorul.
Tânăra era din satul Selişte şi era studentă în anul întâi la Academia de Studii Economice din Chişinău. Mama fetei lucrează de mai bine de un an în Israel. Aceasta locuia cu tatăl său vitreg.
Bărbatul era căsătorit. Soţia sa este cea care a găsit biletul de adio în haina acestuia. Părinţii tânărului sunt la muncă în Italia.
Oamenii legii spun că cei doi au plecat de acasă de sâmbătă seara. "Presupunem că moartea a survenit în noaptea de sâmbătă spre duminică sau cel târziu duminică ziua", a mai spus procurorul Petru Botnaru.
Poliţiştii de la Nisporeni cercetează acum cazul.