România a început să trimită gaze în Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gazoductul Iaşi-Ungheni FOTO: Arhiva Adevărul
Gazoductul Iaşi-Ungheni FOTO: Arhiva Adevărul

România a început astăzi livrările de gaze către Republica Moldova prin gazoductul Iaşi-Ungheni. Conducta a fost deschisă astăzi de către viceministrul Economiei de la Chişinău, Valeriu Triboi, şi de reprezentantul companiei OMV Petrom din România.

Potrivit lui Valeriu Triboi volumul de gaze care vor fi importate de peste Prut în anul 2015 va fi de un milion de metri cubi, iar, deocamdată, cei care vor beneficia de el vor fi locuitorii raionului Ungheni şi o parte din cei ai raionului Nisporeni, fiind vorba de aproximativ 10350 de beneficiari. Astfel, în cazul Ungheniului, 70 la sută din consumatori vor fi locuitorii oraşului, iar 30% vor fi cei din satele din raion. Viceministrul Economiei a menţionat totodată că, deocamdată, din cauza faptului că încă nu este construită infrastructură pentru transportul noilor gaze, preţul plătit de consumatorul final va rămâne acelaşi din prezent deoarece pentru început va fi folosită reţeaua de transport a companiei Moldova-Gaz în acest sens. Triboi spune că, pentru acest an, preţul plătit de Republica Moldova pentru mia de metri cubi de gaze importat din România va fi de 1010 lei româneşti. El a mai adăugat că volumul de un milion de metri cubi va fi volumul anual şi pentru perioada următoare deoarece în prezent nu există încă mijloace tehnice care ar permite importul unui volum mai mare. În acest sens Triboi a declarat că în prezent se fac studii de fezabilitate pentru gazoductul Ungheni-Chişinău care urmează să fie finalizate în luna iulie a acestui an, iar conducta urmează să ajungă la Chişinău în 2017. 

Potrivit Radio Chişinău, Republica Moldova importă gaze din Rusia la preţul de 332 de dolari/mia de metri cubi, iar gazul românesc va fi mai ieftin decât cel oferit de Gazprom cu cel puţin 50 de dolari. Chişinăul speră astfel să reducă dependenţa Republicii Moldova de gazele ruseşti. Pentru extinderea gazoductului până la Chişinău sunt necesari peste 60 de milioane de euro, dintre care 10 milioane vor fi alocaţi de Uniunea Europeana. Capacitatea gazoductului va fi de 1,5 miliarde de metri cubi pe an, mai mult decât consumul Republicii Moldova.Gazoductul Iaşi-Ungheni a fost inaugurat pe 27 august 2014, la un an de la lansarea construcţiei acestuia. De la începutul anului, Republica Moldova cumpără gaze naturale din Federaţia Rusă, la preţul de 332 de dolari. La momentul semnării contractului, preţul gazului românesc era mai ieftin decât cel importat din Rusia cu cel puţin 50 de dolari.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite