Reţinere cu focuri de armă în sectorul Ciocana al Chişinăului. Doi bărbaţi sunt audiaţi de poliţie pentru că ar fi răpit o persoană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de poliţişti au descins în această seară pe strada Mihail Sadoveanu din sectorul Ciocana din Chişinău. Oamenii legii au reţinut două persoane care ar fi răpit un bărbat.

Adrian Jovmir, şeful Serviciului de presă a Comisariatul General de Poliţie a declarat că astăzi a survenit un apel telefonic, care informa că în Tohatin, municipiul Chişinău, două persoane ar fi maltratat un bărbat, iar apoi l-ar fi băgat în maşină. „La faţa locului s-au deplasat poliţiştii de la Comisaritul sectorului Ciocana, de la Comisariatul General de Poliţie, inclusiv echipele mobile ale Inspectoratului Naţional de Patrulare. Acum jumătate de oră au fost reţinute trei persoane, una dintre acestea fiind victima. Bărbatul prezenta multiple leziuni, în special în zona capului. Bărbatul a fost transportat la spital pentru a i se acorda îngrijiri medicale“, a menţionat purtătorul de cuvânt.

Jovmir afirmă că asupra celor trei au fost găsite patru arme. „Urmează să vedem dacă acestea sunt deţinute legal“, a spus şeful Serviciului de presă.

Adrian Jovmir n-a confirmat, dar nici n-a infirmat faptul că victima a fost găsită în portbagajul maşinii şi că la reţinerea celor doi suspecţi ar fi fost folosite arme de foc, aşa cum spun martorii. „În prezent se fac investigaţii, după care ne vom putea pronunţa“, a menţionat purtătorul de cuvânt.

Întrebat de reporterul Publika TV dacă este adevărat că un suspect a fugit de la faţa locului şi că acesta ar fi fost sportivul Constantin Ţuţu, purtătorul de cuvânt al Comisariatului General de Poliţie a răspuns: „Urmează să fie întreprinse măsuri pentru a identifica şi alte persoane care posibil au fost implicate în incident“.

Acesta a refuzat să dea nume, menţionând că „există Legea cu privire la datele cu caracter personal. Persoana numele căreia îl invocaţi urmează să fie verificată“.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite