Rep. Moldova. 36 de demnitari, citaţi de Poliţie pentru purtarea simbolurilor interzise
0
În timpul evenimentele dedicate Zilei Victoriei, 300 de persoane au fost surprinse de către poliţişti încălcând legea şi purtând panglica Sfântului Gheorghe. În 50% dintre cazuri persoanele au fost deja identificate şi amendate. O spune ministrul de Interne, Ana Revenco, potrivit căreia 36 de persoane care au sfidat legea sunt demnitari de stat.
Şefa de la Interne spune că în ziua de 9 mai oamenii legii au acţionat corect, fixând de la distanţă încălcările, astfel evitându-se eventuale provocări şi altercaţii, notează IPN.
Revenco afirmă că este dreptul fiecărui cetăţean de a contesta în judecată amenda aplicată pentru încălcarea legii în ziua de 9 mai.
Ana Revenco a menţionat că jumătate din cei care au purtat panglica Sfântului Gheorghe în timpul manifestaţiilor dedicate Zilei Victoriei deja au fost amendaţi.
„Din cele peste 300 de persoane fixate, pe 50% din aceste cazuri au fost întocmite procese-verbale şi au fost înmânate deja celor care şi-au asumat responsabilitatea de a purta această panglică. Nu avem cifre câţi oameni nu au fost de acord cu aceste procese-verbale, pentru că încă nu avem citaţii. Pentru noi, la 9 mai a fost important să asigurăm echilibrul între aplicarea legii şi asigurarea liniştii şi ordinii publice. Toată lumea a observat cât de tensionată era atunci societatea. De asta am mers pe formula documentării contravenţiilor după evenimentul propriu-zis”, a spus Ana Revenco în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.
Foşti preşedinţi de ţară, parlamentari, consilieri şi deputaţi ai Adunării Populare a Găgăuziei au fost identificaţi de către poliţişti încălcând legea privind interzicerea simbolurilor ce promovează agresiunea militară.
„36 de demnitari de rang înalt care au purtat panglica la 9 mai au fost citaţi, s-au prezentat, le-au fost întocmite procese-verbale. Nu ştiu dacă toţi şi-au onorat această obligaţiune. Cei care vor să atace în judecată au tot dreptul. Trăim într-o ţară unde democraţia prinde rădăcini. După ziua de 9 mai au mai fost incidente, au apărut în spaţiile publice simbolurile interzise, poliţia în toate cazurile s-a autosesizat. Imediat după ziua de 9 mai s-a înregistrat o scădere a cazurile în care sunt promovate simbolurile agresiunii militare”, a mai spus ministrul de Interne.
Potrivit legii, în Republica Moldova este interzisă expunerea la vedere, confecţionarea, răspândirea sau deţinerea în vederea promovării a simbolurilor care sunt utilizate în contextul unor acţiuni de agresiune militară, crime de război sau crime împotriva umanităţii. Este vorba despre panglica Sfântului Gheorghe şi literele V şi Z, folosite drept semne distinctive ale armatei ruse în timpul războiului din Ucraina.