Reforme de faţadă la democraţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Congresul PD a fost organizat la Teatrul de Operă şi Balet
Congresul PD a fost organizat la Teatrul de Operă şi Balet

Liderii PD se laudă cu cea mai bogată formaţiune care trebuie să devină numărul unu în Moldova. Analiştii spun că au asistat la un spectacol bine regizat, fără a înţelege în ce constau schimbările.

Vlad Plahotniuc, coordonatorul grupului de reformă al formaţiunii, a anunţat în cadrul somptuosului eveniment de la Teatrul de Operă că la PD organizaţiile teritoriale au cel mai important cuvânt de spus, iar deciziile se vor lua în modul cel mai democratic posibil. De asemenea, cel care avea să fie ales unanim prim-vicepreşedintele partidului, a spus că democraţii trebuie să aibă curajul să devină numărul 1 în Moldova.

„Trebuie să fim oricând pregătiţi să trecem în opoziţie, dacă prezenţa noastră în Guvern nu va aduce rezultatele dorite. Faptul că avem doi parteneri de dreapta ne-a diluat mesajul. Am pierdut din acţiunile care trebuie promovate de formaţiunile de stânga. Trebuie să ne promovăm cu o mai mare insistenţă", a declarat Plahotniuc.

Preşedintele PD Marian Lupu a spus că democraţii trebuie să fie primii care se modernizează. „Suntem pe valul unei schimbări de fond. PD este gata pentru reforme, dar schimbările nu vor fi de fală, ci pentru oameni", a promis Lupu.

Un şir de contradicţii

Analistul politic Bogdan Ţârdea susţine că a sesizat un set de contradicţii care l-au pus pe gânduri. „Deşi s-a vorbit despre democratizarea partidului, au fost aleşi aceeaşi lideri şi culmea absursului - prin vot unanim. Şi nu înţeleg despre ce reformă este vorba când conducerea a rămas aceeaşi", se întreabă analistul. Bogdan Ţârdea are mari dubii că democraţii se vor poziţiona mai pe stânga eşchierului politic.

Un alt comentator politic, Viorel Cibotaru, susţine că sâmbătă a asistat la un spectacol bine regizat în care fiecare şi-a ştiut rolurile. „PD nu s-a arătat suficient de atractiv pentru partidele de stânga. Nu am văzut foarte mulţi factori care să mă facă pe mine, observator extern, să fiu entuziasmat. Am auzit doar declaraţia lui Plahotniuc care vrea ca partidul să devină numărul 1", a adăugat Viorel Cibotaru.

Politologul Cornel Ciurea susţine că prin organizarea unui congres pompos PD a vrut să transmită mesajul că la fel de bine ar putea conduce şi treburile în stat. Totuşi, analistul nu crede „că s-a produs o schimbare cardinală a Partidului Democrat la acest congres. Descifrarea acestei schimbări, probabil, o vom afla mai târziu", consideră Cornel Ciurea.

Aceleaşi figuri

Marian Lupu a fost reales președinte al PD, iar Vlad Plahotniuc a devenit prim-vicepreședinte al formaţiunii. A fost adoptată o siglă nouă şi un slogan nou - „Priveste în viitor". Din siglă a dispărut inscripţia M. Lupu, fiind înlocuită cu PDM.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite