Procurorii CNA au depistat la firma apropiaţilor lui Filat probe care demostrează implicarea acestora în fraudarea BEM

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii CNA susţin că la firma Caravita, unde în ziua de ieri au avut loc percheziţii, au fost găsite ştampile ale companiilor străine prin care Caravita a efectuat transferurile banilor obţinuţi de la BEM. Au mai fost depistate şi cheile de acces la conturile bancare din state străine la vcare aveau acces companii din Republica Moldova.

La firmă au fost depistate copii de pe originalul probelor din dosarul BEM.

Procurorii CNA au adus la cunoştinţa publicului noi circumstanţe cu privire la arestările de ieri. Astăzi au fost înaintate acuzările celor patru persoane care gestionează companii rezidente în Republica Moldova şi au fost reţinute ieri.

Cele patru persoane sunt arestate preventiv pe un termen de 30 de zile. Procurorii nu cometează coincidenţa arestării rudelor lui Vlad Filat cu procesul de negociere a foromării noii coaliţii parlamentare.

 „După cum v-am anunţat ieri, au fost depistate probe materiale care sunt anexate la cauza penală. Este vorba de ştampilele întreprinderilor prin care au fost tranzitaţi banii obţunuţi fraudulos în calitate de credite de la Banca de Economii. Aceasta demonstrează împlicarea întreprinderii în fraudarea băncii”, a declarat Bogdan Zumbreanu, propucor CNA. 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite