Primăria Chişinău s-a împrumutat cu încă 100 de milioane de lei de la Moldindconbank

0
Publicat:
Ultima actualizare:
primaria chisinau

În anul 2013, primăria Capitalei are de rambursat datorii de circa 185 de milioane de lei, majoritatea contractate de la bănci locale, pentru necesităţi curente.

Neaprobarea bugetului municipal pentru anul 2013, forţează autorităţile locale să acopere "găurile“ din finanţele locale cu mijloace financiare împrumutate.

Cel mai recent împrumut este în valoare de 100 de milioane de lei şi a fost contractat la finele lunii decembrie 2012 de la Moldindconbank.

Pentru care necesităţi s-a contractat un asemenea credit autorităţile nu au specificat în proiectul de buget pentru anul 2013.

În afară de acest împrumut, anul trecut  primăria capitalei s-a împrumutat cu 60 de milioane de lei de la Moldova-Agroindbank pentru a achita o datorie faţă de Termocom, iar câte 40 de milioane de lei au fost contractate de la Moldindconbank şi Victoriabank pentru "acoperirea decalajelor temporare de casă“ sau "pentru necesităţi curente şi alte plăţi“.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite