Preşedintele Consiliului European, către Maia Sandu: UE este pregătită să intensifice parteneriatul cu Chişinăul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maia Sandu si Charles Michel

Preşedintele ales, Maia Sandu, a avut o discuţie telefonică entru sprijinul imens acordat de Uniunea Europeană ţării noastre.cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel. Maia Sandu i-a mulţumit oficialului european „pentru sprijinul imens acordat de Uniunea Europeană ţării noastre”.

„Uniunea Europeană a fost mereu un prieten al Republicii Moldova şi a susţinut cetăţenii noştri în dezideratul de a trăi în bunăstare şi democraţie. Am accentuat importanţa iniţierii unei colaborări imediate şi strânse şi am stabilit că vom avea o întrevedere în viitorul apropiat la Bruxelles”, a declarat Maia Sandu.

Ea susţine că a mai discutat cu Charles Michel şi „despre efectele pandemiei şi modul în care putem atenua impactul crizei, menţionând că Republica Moldova are nevoie de susţinere din partea partenerilor săi pentru a ajuta cetăţenii”. 

„De asemenea, am reiterat priorităţile mele în calitate de preşedinte, şi anume îmbunătăţirea şi aprofundarea cooperării cu ţările şi instituţiile UE, lupta împotriva corupţiei şi consolidarea democraţiei”, a subliniat Maia Sandu.

La rândul său, preşedintele Consiliului European a reconfirmat susţinerea UE în procesul de transformare democratică a Republicii Moldova în parcursul nostru european, menţionând că Uniunea Europeană este pregătită să intensifice parteneriatul strâns cu Chişinăul.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri

image
stiripesurse.ro

Ultimele știri
Cele mai citite