Premierul României despre vizita la Chişinău: Va fi un mesaj clar de sprijin pentru Moldova. Trecem de la vorbe la fapte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta a declarat că vizita oficială pe care o va efectua la Chişinău, cu ocazia Zilei Independenţei Republicii Moldova, va reprezenta un mesaj foarte clar de sprijin al României faţă de Republica Moldova.

"Vizita oficială pe care o efectuez la Chişinău împreună cu un număr important de miniştri are o serie de aspecte mai deosebite. În primul rând, marţi, de Ziua Independenţei Republicii Moldova, împreună cu prim-ministrul Leancă, vom participa la ceremonii şi cred că este un semn extraordinar despre relaţia foarte bună dintre guvernele noastre, acum, şi despre eforturile comune", a declarat Victor Ponta pentru Mediafax.

Tot atunci, premierul român va participa şi la inaugurarea lucrărilor de construcţie a gazoductului Iaşi-Ungheni. "Eu vreau să efectuez această vizită ca un mesaj foarte clar de sprijin pentru Moldova şi vreau să trecem cu relaţiile dintre România şi Republica Moldova de la vorbele frumoase, care, sigur, sunt importante, la fapte, lucru de care ambele ţări au nevoie", a adăugat Victor Ponta.

Ziarul Financiar scrie că unul dintre cele mai importante puncte pe agenda discuţiilor cu autorităţile de la Chişinău este redeschiderea studioului TVR în Republica Moldova. "Este vorba de redeschiderea televiziunii publice româneşti, a emisiei. TVR 1 a avut un studiou la Chişinău care s-a închis în perioada în care Partidul Comunist a fost la putere, iar acum acesta este unul dintre punctele cele mai importante pe ordinea de zi, pentru a redeschide trasmisia efectivă a TVR la Chişinău", declarat premierul român.

Pe 27 august, la Chişinău va sosi şi comisarul european pentru Energie Gunther Oettinger

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite