PREMIERĂ. „Filumena Marturano”, o poveste de dragoste furtunoasă, prezentată pe scena Teatrului Naţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premiera spectacolului va avea loc pe 17 mai, ora 18.00 la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”.
Premiera spectacolului va avea loc pe 17 mai, ora 18.00 la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”.

Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” revine în atenţia publicului cu o piesă celebră din dramaturgia universală, „Filumena Marturano sau divorţ în stil italian” de Eduardo de Filippo, în regia şi adaptarea lui Alexandru Vasilache.

Piesa conţine dialoguri şi monologuri suculente, pline de culoare şi presărate cu picanterii. Textul are toate ingredientele necesare pentru a ajunge în repertoriul multor teatre, nu e de mirare că şi la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău  se va juca, începând de duminică, 17 mai,  „Filumena Marturano”. Rolurile principale vor fi jucate de Silvia Luca şi Petru Hadârcă, decorul e semnat de Iurie Matei, costumele au fost create de Lucia Covali, iar regia tehnică îi aparţine lui Petru Oistric.

„Filumena” e un proiect la care ţin, mă gândesc demult la piesa aceasta. Cred că anume Silvia Luca şi Petru Hadârcă sunt potriviţi pentru rolurile principale, ei au şi vârsta personajelor, şi experienţă de viaţă, sunt şi profesionişti adevăraţi. În piesă e multă patimă, sunt nervi dezgoliţi. Filumena şi Domenico îşi regândesc faptele, îşi limpezesc sentimentele. Până la urmă ei înţeleg cât de importantă e familia, cât de rezistentă e dragostea. Dedic acest spectacol tuturor celor care menţin sentimentul de dragoste în cuplu, în familie, zeci de ani”, afirmă Alexandru Vasilache, regizorul spectacolului.

spectacolul filumena marturano

Pentru Silvia Luca, rolul Filumenei e fascinant prin trecerile de la o stare la alta, total opusă, prin răbufniri spontane şi manifestări de tandreţe. „Filumena Marturano e o femeie care nu plânge niciodată, dar acolo, înăuntrul ei, e furtună. Nu cred că Filumena are vocaţie de amantă, mai degrabă e iubita ideală. Şi e o mamă devotată, ea naşte şi creşte pe ascuns trei copii. E capabilă de sacrificiu, răbdătoare, abia în final emoţia o cuprinde şi ea începe să plângă”, ne spune Silvia Luca.

„Sunt foarte emoţionat înainte de premieră”, mărturiseşte Petru Hadârcă, precizând că pe 13 mai curent s-au împlinit 30 de ani de când a absolvit Şcoala de Teatru ”Şciukin” din Moscova şi a venit la Chişinău împreună cu colegii şciukinişti, fiind primiţi, toţi, la Teatrul ”Luceafărul”. Au urmat 30 de ani consacraţi teatrului. 

„Am primit cu bucurie propunerea lui Sandu Vasilache de a juca în „Filumena Marturano”. Savurez plăcerea de a mă hrăni cu meseria pe care am îmbrăţişat-o acum trei decenii. Nu am vrut să facem un show, pentru noi e important să aducem cu sinceritate şi dăruire în faţa publicului o frumoasă poveste de dragoste”, subliniază Petru Hadârcă.

Din distribuţie fac parte Petru Oistric (Alfredo), Lilia Bejan (Rosalia), Diana Decuseară (Diana), Valentin Zorilă (Avocatul Nocella), Doina Severin (Lucia), Mihai Zubcu (Chelnerul 1), Igor Babiac (Umberto), Dumitru Stegărescu (Riccardo) şi Iurie Focşa (Michelle).

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite