Pregătirea blocurilorde locuinţe pentru sezonul de încălzire, pe ultima sută de metri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN
FOTO IPN

Blocurile administrate de întreprinderile municipale de gestionare a fondului locativ sunt pregătite în proporţie de 99,5% pentru sezonul de încălzire. Celelalte forme de gestiune sunt pregătite în proporţie de peste 50%. Anunţul a fost făcut de şeful Direcţiei generale locativ-comunală şi amenajare (DGLCA), Ion Burdiumov, la şedinţa de luni de la Primărie, transmite IPN.

Ion Burdiumov a comunicat că pe 22 august a avut loc licitaţia pentru procurarea materialului antiderapant, iar astăzi grupul de lucru se va întruni pentru a desemna operatorul economic care va livra materialul. DGLCA şi-a propus, pentru sezonul rece 2021-2022, să achiziţioneze 800 de tone de sare tehnică în vrac şi 300 de tone de sare în saci.

Pregătirea bazei tehnice pentru perioada rece este gata în proporţie de 95%. Până la finele lunii curente, DGLCA urmează să mai primească de la agentul economic care a fost desemnat câştigător, încă două unităţi de tractoare.

Pe parcursul săptămânii precedente, în fiecare zi la salubrizare au fost implicaţi 360 de persoane şi 17 unităţi de tehnică pentru evacuarea deşeurilor. Patru mini-încărcătoare. Timp de o săptămână, au fost efectuate peste 170 de curse de evacuare a deşeurilor. Pentru că au început să cadă frunzele, săptămâna curentă a început mai intensiv salubrizarea unor străzi, menţionează Ion Burdiumov. Este vorba despre strada Zelinski şi Mihai Eminescu.

Pentru cosirea ierbii în curţile de bloc, în fiecare zi au fost implicate circa 40 de persoane. S-a intervenit în 50 de curţi, ca rezultat fiind cosite peste circa 230 de mii de metri pătraţi de spaţii verzi.

Lucrări de dezinsecţie şi deratizare s-au făcut în 362 de blocuri locative, pe o suprafaţă de 183 de mii de metri pătraţi.

DGLCA urmează să prezinte în scurt timp conceptul unei campanii de salubrizare pentru luna octombrie.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite