Poliţia franceză a deconspirat o grupare criminală formată din 12 moldoveni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O grupare criminală formată din 12 moldoveni a fost destructurată de către poliţia franceză, Europol şi autorităţile din Republica Moldova. Gruparea era implicată în comiterea infracţiunilor pe teritoriul Franţei şi Belgiei.

Aceasta era cunoscută pentru sustragerea bicicletelor scumpe, pieselor moto/velo din magazinele specializate şi transportarea ulterioară a acestora în Republica Moldova şi Ucraina, cauzînd daune în proporţii deosebit de mari. 

La 13 septembrie 2015 a fost demarată operaţiunea specială "VELO 94 ", în colaborare cu Oficiul Central pentru Combaterea delicvenţei itinerante, Interpol, Poliţia Republicii Moldova şi Belgiei care s-a soldat cu 12 arestări şi 13 percheziţii la domiciliul suspecţilor de unde au fost ridicate tehnică de calcul, telefoane mobile, mijloace de transport şi unelte pentru comiterea spargerilor. 

Operaţiunea a avut loc atât în oraşul Paris, cât şi în alte locaţii din zona metropolitană a acestuia. De asemenea, alţi doi cetăţeni ai Republicii Moldova, care se aflau sub monitorizarea Europolului din anul 2014, au fost localizaţi şi arestaţi în cadrul operaţiunii, pentru a fi deferiţi justiţiei.  

În acelaşi timp, au fost acumulate probe pertinente, care fac lumină asupra activităţilor de „raketing” şi extorcare comise de liderii grupării criminale organizate moldoveneşti care activa în Franţa. 

  

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite