Poliţia de Frontieră, despre cazul interzicerii microbuzului din caravana lui George Simion: Interdicţia de intrare în Moldova nu a fost aplicată şi persoanelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţia de Frontieră a Republicii Moldova a comunicat că interdicţia de a intra pe teritoriul ţării a microbuzului din caravana electorală a lui George Simion a fost aplicată doar în ceea ce priveşte mijlocul de transport, nu şi în privinţa persoanelor care se aflau în el, acestea având posibilitatea să traverseze frontiera oricând doresc, utilizând alt mijloc de transport.

„Reiterăm că nu există niciun impediment în ceea ce priveşte intrarea lor pe teritoriul ţării noastre, aşa cum în mod eronat au prezentat informaţia unele agenţii de presă naţionale”, se arată într-un comunicat de presă emis de Poliţia de Frontieră.

Potrivit documentului, punctul de trecere a frontierei Leuşeni este cu statut „rutier” şi prin lege se interzice trecerea acestuia „ca pieton”, din acest motiv s-a recomandat persoanelor traversarea frontierei cu alt autovehicul. 

„De asemenea, proprietarul autoturismului cu interdicţie a fost îndrumat să ceară informaţii suplimentare privind motivele pentru care aceasta a fost impusă, autorităţilor de competenţă. Poliţia de Frontieră a respectat în acest caz toate prevederile legale şi a acţionat în deplină concordanţă cu regulamentul privind trecerea frontierei de stat”, se mai spune în comunicat.

Caravana „România MARE în Europa’’ a candidatului independent în alegerile pentru Parlamentul European, George Simion, a fost interzisă în Republica Moldova. Poliţiştii de frontieră nu au permis accesul în Republica Molodva a microbuzului tricolor în care se aflau susţinătorii lui George Simion, care urmau să ajungă la Chişinău la întrevederi cu cetăţenii.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite