Ping-pong cu un teren de 215 hectare din Chişinău
0
Dorin Chirtoacă îi acuză pe şefii de la Agricultură că au luat abuziv Primăriei lotul agricol din strada Uzinelor. De cealaltă parte, Vasile Bumacov susţine că acest pământ nu a aparţinut niciodată municipalităţii.
Terenul agricol de 215 hectare din strada Uzinelor 209 a fost radiat din proprietatea municipiului la 27 aprilie. La acea dată, funcţionarii Cadastru a înscris lotul ca aparţinând întreprinderii de stat Dumbrava Vest, subordonată Ministerului Agriculturii.
Şeful de la Spaţii Verzi, Eliferie Haruţa, spune că până în primăvară terenul a aparţinut întreprinderii muncipale pe care o gestionează. Primarul a declarat, ieri, în timpul şedinţei operative de la Primărie, „că i se crează impresia că atunci când Cadastru a trecut lotul din proprietatea autorităţii municipale în a statului, s-au făcut falsificări de acte“.
Terenul, scos la licitaţie
„E imposibil ca un contract de arendă încheiat în 2003 să fie înregistrat la Cadastru abia peste nouă ani“, a menţionat Chirtoacă. Haruţa spune că a primit recent o scrisoare de la Ministerul Agriculturii prin care responsabilii de aici îl informează că pământul deja a fost inclus în lista pentru privatizare şi că în curând Parlamentul va abroga legea aprobată în 2006, prin care cele 215 hectare au fost transmise municipalităţii.
Şefa Direcţiei juridice a Primăriei, Mariana Gurschi, susţine însă că acest lucru nu se poate face fără o decizie a Consiliului Municipal Chişinău.
Municipalitatea a descoperit că terenul nu-i aparţine în urmă cu câteva săptămâni, când primăria Bubuiueci a cerut dreptul de a-şi extinde localitatea.
Bumacov: „lotul e la balanţa noastră din 2006“
Ministerul Agriculturii susţine însă că acest teren nu au aparţinut niciodată municipalităţii. Ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov, a declarat că lotul a fost în paragină timp de mai mulţi ani şi, în 2006, Guvernul l-a trecut la balanţa Ministerului Agriculturii. „Sunt acuzaţii nefondate. Înţeleg că primarul este tânăr, fără experienţă, însă ar trebui să cerceteze mai bine cazul înainte de a face anumite declaraţii.
Ori a fost informat greşit de către angajaţii săi, ori are alte planuri cu acest teren, care nu a aparţinut niciodată Primăriei Chişinău“, a declarat Bumacov. Ministrul a ţinut să precizeze că nu toate pământurile care se află în municipiu aparţin Primăriei.
Problemă veche
Terenul de pe strada Uzinelor a trecut, de-a lungul anilor, de mai multe ori din proprietatea statului în cea a Primăriei şi invers. În perioada sovietică aici erau pepiniere întreprinderii municipale Spaţii Verzi.