Peste 50 de tineri se bat pentru un loc la Drept sau la Farmacie. La Geologie n-a fost depus niciun dosar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La Universitatea Tehnică din Moldova, cea mai solicitată specialitate este Tehnica şi managementul alimentaţiei publice FOTO: Dumitru Goncear
La Universitatea Tehnică din Moldova, cea mai solicitată specialitate este Tehnica şi managementul alimentaţiei publice FOTO: Dumitru Goncear

Cea mai acerbă luptă la admiterea din acest an se dă la facultăţile de Drept, Farmacie şi Stomatologie. În unele cazuri, 51-52 de tineri râvnesc la un loc fără taxă.

Cu două zile înainte de încheierea admiterii în universităţi, cel mai mare concurs pentru locurile fără taxă e la Facultatea de Drept a Universităţii de Stat. Pentru cele 15 locuri cu bursă se bat 770 de tineri sau 51 pe un loc. Locuri cu taxă sunt aproape de zece ori mai multe, dar şi acolo sunt câte opt pretendenţi pe loc.

„Am venit de la Floreşti, iar media de la BAC e 5,6. Cu voia lui Dumnezeu, voi intra la contract la Drept, chiar dacă mă tem că nu voi trece. Dacă nu prind un loc, voi încerca la Business şi administrare sau Relaţii Internaţionale“, spune optimist Igor Strugac.

„Nu-mi fac griji şi cred în cunoştinţele mele. Am mai mult de 8 la BAC. Mă gândeam să aplic şi la buget, dar mi se pare mai realist să prind un loc la studiile cu plată. Vreau să studiez Dreptul, pentru a schimba sistemul corupt de la noi din ţară“, susţine Carina Danscaia, care ne-a asigurat că Dreptul e visul ei şi că nu se conduce după tendinţe.

Şefii comisiei de admitere vorbesc însă de o modă de a da la Drept, ce persistă ani la rând. „Tinerii adesea vin la admitere debusolaţi şi indecişi, căzând pradă unor specialităţi-stereotip. Unii dintre ei cred că vor deveni procurori şi judecători şi vor avea case de milioane“, explică secretarul comisiei de admitere de la USM, Georgeta Stepanov.

Două treimi din pretendenţii de la Medicină au mai mult de 8

La Facultatea de Farmacie de la Universitatea de Medicină „Nicolae Testemiţanu“ aproape 42 de candidaţi luptă pentru un loc la fără taxă, majoritatea având medii la BAC cuprinse între 8 şi 9. „În pofida faptului că Bacalaureatul a fost dur în acest an, avem copii foarte buni. Acum, la sfârşitul perioadei de admitere, vin cei cu note mici sau ale căror dosare au fost respinse anterior, dar două treimi din candidaţi au mai mult de nota 8“, ne-a spus Gheorghe Rojnoveanu, şeful comisiei de admitere la USMF.

Nici Stomatologia nu cedează poziţiile, încheind top trei a celor mai râvnite facultăţi. Chiar dacă taxa de studii trece de 20.000 de lei, iar la buget sunt doar 21 locuri, 652 de tineri vor să ajungă dentişti cu bursă (sau 31 de candidaţi pe un loc).

Şi la Contabilitate, Universitatea de Stat, concursul este impunător: aproape 31 de oameni candidează pe un loc. Alte profesii solicitate la USM sunt Relaţiile Internaţionale şi Jurnalismul, cu 25 şi, respectiv, 20 de candidaţi la o bursă.

După mai mulţi iepuri odată

Se pare că tinerii îşi doresc în continuare să devină busi-nessmani şi bancheri. Chiar dacă pe piaţă este un surplus de contabili şi economişti, la Facultatea Finanţe şi Bănci de la ASEM 16 candidaţi râvnesc un loc la fără taxă. Următoarele în clasament sunt Businessul şi administrarea şi Contabilitatea, cu 13 şi, respectiv, 11 candidaţi la o bursă.

Mulţi tineri au profitat de posibilitatea de a depune actele la mai multe universităţi, astfel încercând să prindă locuri cât mai bune. „Am aplicat doar la buget, la toate cele trei specialităţi. Dacă nu voi fi admisă la ASEM, nu mă voi stresa. Am dat şi la alte universităţi, la USMF - la Farmaceutică şi la USM - la Chimie“, explică Ana Boboc, o tânără venită din Cantemir. 

Unii au ales o cale mai sigură. „Sunt în ultimul an la Colegiul Naţional de Comerţ şi dau la ASEM, la Finanţe şi Bănci, la studiile cu frecvenţă redusă. Vreau să mă asigur că voi avea o profesie, de aceea vreau să-mi continui studiile la ambele instituţii“, spune Ecaterina Rusu.

„Tinerii trebuie ghidaţi din şcoală“

La Universitatea Tehnică din Moldova, cei mai mulţi tineri îşi doresc să devină specialişti în domeniul Tehnicii şi managmentul alimentaţiei publice (12,8 pe un loc) sau în domeniul Tehnologiilor Informaţionale (9,2 pe un loc). La Universitatea Pedagogică „Ion Creangă“ aproape 20 de candidaţi se luptă pentru un loc la limbă şi literatură română-engleză şi engleză-germană. Pe unii viitori studenţi i-am găsit însă abia la panoul de informaţii, nefiind decişi unde să aplice.

„Copiii au nevoie de psihologi şi diriginţi buni încă din şcoală, care să-i orienteze spre o specialitate potrivită. La USM activează un centru de ghidare în carieră, dar orientarea profesională trebuie făcută în şcoală“, susţine Georgeta Stepanov.

Facultăţile-cenuşărese

Pe lângă facultăţile la modă există şi cele aproape nesolicitate. Unele locuri la bursă sunt cu greu acoperite, iar altele nu pot forma nici măcar o grupă de studenţi.

Până acum la Geologie, USM, nimeni nu şi-a depus dosarul; la Ştiinţa solului, Biblioteconomia şi Muzeografia au aplicat doar câte cu un pretendent; iar la Fizică, Chimie şi Educaţie civică au depus până la cinci candidaţi pentru cele 20 de locuri scoase la concurs.

Nici Etnologia, Dansul sportiv şi popular sau Educaţia Tehnologică din cadrul Universităţii Pedagogice „Ion Creangă“ nu sunt populare în rândul absolvenţilor.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite