Patru moldoveni au murit, iar alţii au fost răniţi, în urma unor accidente rutiere produse în Franţa şi Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO simbol, arhivă
FOTO simbol, arhivă

Patru cetăţeni ai Republicii Moldova şi-au pierdut viaţa în două accidente rutiere, în ziua de sâmbătă, 25 iunie. Accidentele s-au produs în Franţa, regiunea Siene-et-Marne şi în Ucraina, pe traseul Kiev-Odesa, raionul Jaşkiv.

În primul caz, este vorba despre un automobil de model Mercedes, în care se aflau şase persoane.

Două dintre ele au decedat, două au fost transportate la spital, iar alte două persoane s-au ales cu leziuni uşoare.

În cazul accidentului din Ucraina, şi-au pierdut viaţa trei persoane, doi moldoveni şi un cetăţean al Federaţiei Ruse. Alte trei persoane au fost rănite. Toţi şase se aflau într-un autovehicul „Mercedes-Sprinter”, ce se deplasa spre oraşul Moscova, iar la un moment dat, o roată s-a desprins şi automobilul a căzut în şanţ.

Serviciul de presă al Ministerului Afacerilor Externe din Republica Moldova anunţă că ambasadele Moldovei la Paris şi Kiev sunt în contact cu autorităţile statelor, în care s-au produs accidentele, pentru a oferi sprijinul necesar familiilor celor decedaţi.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite