Partidul Şor va contesta majorarea vârstei de pensionare la Curtea Constituţională
0
Fracţiunea Partidului politic Şor va contesta la Curtea Constituţională legea care prevede majorarea vârstei de pensionare. Despre aceasta anunţă liderul formaţiunii, Ilan Şor, într-un video postat pe Facebook, transmite IPN.
„Partidul Şor a spus-o de la bun început că majorarea vârstei de pensionare este o lovitură dură în bătrânii noştri, care sunt nevoiţi, din 2022, să iasă mai târziu la pensie, din cauza acestor criminali de la putere”, a declarat politicianul.
„Aceste modificări bat cel mai mult în femei, în contextul în care speranţa de viaţă scade anual, iar din motive obiective, studii, concedii de îngrijire a copilului, foarte puţine femei ajung să atingă stagiul de cotizare necesar”, a mai spus politicianul. Fracţiunea PPŞor va contesta legea de majorare a vârstei de pensionare la Curtea Constituţională şi.
La începutul lunii decembrie, Parlamentul a votat în lectură finală modificările la Legea privind sistemul public de pensii. Opoziţia, care critică majorarea vârstei de pensionare, a protestat, blocând tribuna centrală.
Din 1 ianuarie 2022, vârsta standard de pensionare pentru bărbaţi este de 63 de ani. Pentru femei vârsta de pensionare creşte treptat până la 63 de ani. La 1 ianuarie 2022 este de 59 de ani şi 6 luni, majorându-se cu 6 luni în fiecare an, până în 2028. Dreptul de a beneficia de pensie anticipată pentru stagiu lung îl au persoanele care au stagiul contributiv de cotizare decât cel prevăzut în lege – cu cinci ani pentru bărbaţi şi trei ani pentru femei.