Participanţii la lichidarea consecinţelor avariei de la Cernobîl vor primi ajutor material
0
Reactor Cernobîl. FOTO Arhivă
Participanţii la lichidarea consecinţelor avariei de la Cernobîl vor primi ajutor material din partea Primăriei municipiului Chişinău. 950 de persoane vor primi ajutoare unice în valoare de 1.000 de lei, transmite IPN.
Banii sunt acordaţi în apropierea datei de 26 aprilie, când se împlinesc 30 de ani de la tragicul eveniment.
Beneficiarii de ajutor material sunt participanţii la lichidarea consecinţelor avariei de la Cernobîl şi familiile persoanelor care au decedat în urma acestor acţiuni. Ei îşi pot ridica banii, începând cu data de 22 aprilie, de la filialele băncii comerciale „Moldindconbank” cu prezentarea buletinului de identitate.