Diversionişti din Serbia, împiedicaţi să ajungă la un meci de fotbal din Rep. Moldova. Partida se joacă fără spectatori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul PAS Andrian Cheptonar susține că diversioniștii sârbi au planificat să vină la Chișinău sub pretextul susținerii echipei favorite în cadrul unui meci de fotbal între FC Sheriff Tiraspol - FK Partizan Belgrad, planurile lor fiind zădărnicite de ofițerii Serviciului de Informații și Securitate.

Deputatul susține că planurile diversioniștilor sârbi au fost demascate de SIS. FOTO: Facebook.com
Deputatul susține că planurile diversioniștilor sârbi au fost demascate de SIS. FOTO: Facebook.com

Andrian Cheptonar afirmă că meciul de fotbal între între echipe din Republica Moldova si Serbia urma să aibă loc pe parcursul săptămânii pe un stadion din Chișinău. 

 ,,Săptămâna aceasta trebuie să aibă loc un meci de fotbal în Chişinău, între o echipă din Serbia şi una din Republica Moldova. Iniţial, era planificat ca întreaga galerie a echipei sârbe să vină la noi în ţară, datorită eforturilor făcute de Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS), cu mult înaintea apariţiei informaţiilor oferite de Zelenski, echipa sârbă va juca cu tribunele goale, pentru că în cadrul acestei galerii se planifica să vină diversionişti”, a declarat deputatul PAS în cadrul unei emisiuni difuzată de postul Jurnal TV din țara vecină. 

Meciul se joacă fără spectatori

Din motive de securitate, meciul FC Sheriff - FK Partizan, programat pentru data de 16 februarie, pe stadionul Zimbru se va disputa fără spectatori în tribune.Astfel, cei care au procurat bilete de pe site-ul nostru își vor primii banii înapoi în decurs de 5 zile lucrătoare”, a anunţat Federaţia Moldovenească de Fotbal

SIS nu comentează

Solicitați de ,,Adevărul”, reprezentanții Serviciului de Informații și Securitate din țara vecină au refuzat să comenteze afirmațiile parlamentarului.

Recent, oficiali din Serbia au negat ,,posibila participare a cetățenilor sârbi la acțiuni subversive care vizează destabilizarea Republicii Moldova” și au cerut explicații de la autoritățile de la Chișinău.

Șeful diplomației de la Chișinău: Nu există niciun motiv de panică

Între timp, șeful (demisionar) diplomației din Republica Moldova, Nicu Popescu, a declarat că riscul destabilizării țării sale este de ceva vreme, situația este complicată, dar nu sunt motive de panică. 

,,Tentative de destabilizare a Republicii Moldova, tentative de provocare a unor violențe pe teritoriul nostru, inclusiv încurajate, organizate, coordonate din exterior. Tipuri de riscuri de care am fost conștienți de o anumită vreme suntem pregătiți pentru întreg spectrul de scenarii și în acest sens ceea ce a enunțat, ieri, doamna președinta este o situație pe care noi o monitorizăm foarte atent. În același timp, situația din Republica Moldova este calmă, autoritățile din Republica Moldova, instituțiile de forță își fac foarte bine jobul. Suntem alerți, nu există absolut niciun motiv de careva panică, dar cu toții știm că situația este complicată”, a afirmat diplomatul. 

În data de 13 februarie, Maia Sandu a avertizat că Rusia pregătește o lovitură de stat în Republica Moldova, în care vor fi implicate ,,grupări criminale, precum formațiunea Șor și toate derivatele ei”, persoane din anturajul oligarhului fugar Vladimir Plahotniuc, dar și cetățeni străini, între care din Serbia sau Belarus. 

Avertizarea a fost făcută la câteva zile după ce liderul de la Kiev a declarat că Rusia vrea să distrugă Republica Moldova, iar reprezentanții Serviciului de Informații și Securitate (SIS) de la Chișinău au confirmat ,,activitățile subversive cu scopul subminării statului, de destabilizare și de încălcare a ordinii publice”. 

Membrii partidului Șor au infirmat spusele Maiei Sandu, însă cheamă oamenii la proteste, invocând situația internă. Reprezentanții Kremlinului neagă că ar pregăti o lovitură de stat în Republica Moldova și acuză partea ucraineană că a lansat aceste versiuni pentru a atrage Chișinăul într-o confruntare cu Rusia.

Pe de altă parte, Moscova a lansat amenințări la adresa Chișinăului. În cadrul unui interviu acordat lui Dmitri Kiseliov, catalogat de presa internaţională drept propagandist, întrebat care din statele din apropierea Rusiei ar putea să urmeze calea Ucrainei, ministrul rus de Externe a arătat recent spre Republica Moldova. Ba mai mult, Serghei Lavrov a spus că președinta, Maia Sandu, vrea să introducă ţara în NATO sau să o unească cu România.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite