O fetiţă doi ani a fost răpită de tată şi ascunsă în geantă
0
Bărbatul a vrut să scoată copila ilegal din ţară, dar nu a reuşit. El a fost reţinut şi riscă până la şase ani de închisoare.
Un bărbat de origine armeană a fost reţinut ieri în trenul Chişinău-Moscova. Poliţia a fost alertată de însoţitoarea de vagon, care a găsit copilul ascus într-o geantă.
Întrebat de poliţie, bărbatul a declarat că are o păpuşă. În cele din urmă s-a stabilit, însa, că în geantă se afla un copil de doar doi ani. Odată cu depistarea copilului, bărbatul a abandonat geanta şi copilul şi a încercat să fugă de oamenii legii. În regim de urgenţă, poliţia a reuşit să-l reţină.
Oamenii legii presupun că bărbatul a încercat să-şi ducă fetiţa, în vârstă de doi ani, în Rusia. Mama micuţei este o femeie din Făleşti, însă cei doi nu erau căsătoriţi. Tatăl copilului riscă până la şase ani de închisoare.























































