O fetiţă de trei ani din Moldova a ajuns la spital după ce a înghiţit pastilele bunicii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O fetiţă de trei ani din localitatea Truşeni, municipiul Chişinău, a ajuns la spital după ce a înghiţit şase pastile pentru prevenirea trombozei venoase, prescrise bunicii sale.

Totul s-a întâmplat într-un moment de neatenţie. Copila a fost internată în Secţia de reanimare chirurgicală de la Institutul Mamei şi Copilului.

Micuţa a fost internată marţi seara, 7 iulie, cu dereglări motorii şi vorbire deficitară. În urma consultaţiei medicale, s-a constatat că micuţa a ingerat şi medicamente psihotrope. Starea fetiţei este stabilă în prezent. Copilul vorbeşte, mănâncă şi se joacă, dar se mai atestă dereglări motorii uşoare. Mama fetei le-a spus medicilor că micuţa era acasă cu bunica şi că totul s-a întâmplat într-un moment de neatenţie.

Pentru a preveni astfel de cazuri, este indicat ca adulţii să supravegheze permanent copiii. Preparatele medicamentoase nu trebuie lăsate pe noptiere, pe masă sau alt loc accesibil pentru copii. Pastilele sunt foarte atractive pentru aceştia, fiind de diferite culori şi semănând cu dulciurile.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite